Antena Meniu Search
x

Galerie foto Un aeroport gigant a fost inaugurat în China. Constructia de 10 miliarde de dolari poate găzdui anual 60 de milioane de pasageri

După lungi aşteptări, Aeroportul Internaţional Chengdu Toanfu din China a fost deschis oficial, primul avion, operat de Sichuan Airlines, decolând duminică la ora 11:10 cu destinaţia Beijing.

de Redactia Observator

la 02.07.2021, 17:06

Chengdu, capitala provinciei Sichuan, a devenit oficial cel de-al treilea oraş din China cu două aeroporturi internaţionale, alături de Shanghai şi Beijing. Costurile totale pentru construirea aeroportului s-au ridicat la peste 10 miliarde de dolari, prima parte a acestuia putând găzdui anual până la 60 de milioane de pasageri, potrivit CNN.

Aeroportul din Chengdu va putea găzdui anual după finalizare peste 100 de milioane de pasageri

Trei piste şi două terminale, care acoperă o suprafaţă totală de peste 700.000 de metri pătraţi au fost puse în funcţiune, duminica trecută. Zborurile de pe aeroportul Chengdu Toanfu fac în principal legătura cu zonele aflate în partea de sud-vest a ţării. Presa chineză a transmis că aeroportul se află în continuu proces de expansiune, urmând ca terminalele să acopere 1.4 milioane de metri pătraţi. În final, peste 120 de milioane de pasageri vor putea tranzita anual noul aeroport la final. 

Pe lângă faimoşii urşi Panda, Sichuan este renumit pentru mâncărurile picante şi peisajele fabuloase, făcând oraşul una dintre cele mai populare destinaţii turistice din China, atât pentru turiştii chinezi, cât şi pentru cei străini. Pentru moment însă, doar cetăţenii țării se pot bucura de aceste beneficii, China rămânând închisă pentru majoritatea călătoriilor internaţionale, din cauza pandemiei de coronavirus.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Deschiderea aeroportului benefică pentru dezvoltarea economiei

„Noul aeroport din Chengdu era necesar pentru a permite creşterea rapidă a economiei. China şi-a revenit complet după pandemie şi va continua să se ridice într-un mod alert. Având în vedere dimensiunea oraşului şi locaţia sa centrală în China, Chengdu este foarte bine poziţionat pentru a beneficia de această dezvoltare”, a spus analistul de aviaţie Brendan Sobie.

Potrivit celor mai recente cifre ale Asociației Internaționale a Transportului Aerian (IATA), traficul intern al Chinei a crescut cu 6,8% în aprilie 2021, comparativ cu aprilie 2019. Aeroportul internațional Baiyun din sudul metropolei Guangzhou a învins Hartsfield-Jackson din Atlanta, devenind cel mai aglomerat aeroport din 2020.

Înainte de pandemie, vechiul aeroport internațional Chengdu Shuangliu era al patrulea ca mărime din țară, ca numpăr de pasageri. În 2020, „a fost de fapt al doilea ca mărime, deoarece a fost mai puțin afectat de pandemie decât alte aeroporturi importante datorită dependenței sale mari de piața internă”, a spus Sobie.

Traficul aerian din China se află în plin proces de dezvoltare

Noul Aeroport Internațional Chengdu Tianfu a fost proiectat de un consorțiu format din China Southwest Architectural Design and Research Institute, China Airport Construction Group Corporation și firma de arhitectură franceză ADP Ingenierie.

Prima fază a durat cinci ani pentru a fi finalizată și oferă o gamă largă de tehnologii de ultimă generație, inclusiv software de recunoaștere facială, chioșcuri de auto-check-in, sisteme inteligente de securitate şi porți de auto-îmbarcare. O linie de metrou face legătura între aeroport și centrul orașului. Cu viteze de până la 140 de kilometri pe oră, călătoria cu metroul durează de la 37 la 44 de minute.

Aeroportul internațional Chengdu Tianfu este doar unul dintre numeroasele aeroporturi pe care China intenționează să le deschidă în următorii ani. Țara își propune să aibă în circulație 400 de aeroporturi până în 2035, un salt uriaș față de cele 241 actuale, conform schemei de planificare a rețelei de transport publicată de guvern la începutul anului 2021.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Un aeroport gigant a fost inaugurat în China. Constructia de 10 miliarde de dolari poate găzdui anual 60 de milioane de pasageri