Un român a încercat să răpească doi milionari ruşi în Madrid, alături de alţi patru bărbaţi. Tentativa, surprinsă de camere
Incident şocant surprins de camerele de supraveghere. Un român a fost implicat în răpirea a doi milioari ruşi în Madrid. Alături de conaţional s-au aflat un bulgar şi trei ruşi.
Momentul răpirii, care a avut loc în parcarea unui supermarket din Majadahonda, a fost surprins de camerele de supraveghere ale magazinului. Paznicii au sunat imediat la poliţie, după ce au observat, prin intermediul sistemului de supraveghere video al unităţii, un grup de persoane care schimbau numărul de înmatriculare al unei dubiţe în parcare.
Un român, implicat în răpirea milionarilor ruşi
Unul dintre ei purta un tricou al Poliţiei Naţionale şi avea asupra sa ceva ce semăna cu o armă de foc, scrie abc.es. Incidentul a avut loc marţea trecută. După o colaborare între poliţia locală şi Garda Civilă, miercuri, s-a reuşit arestarea bărbaţilor, cu vârste cuprinse între 29 şi 48 de ani. Niciunul nu aveau antecedente penale.
Agenţii Gărzii Civile au făcut verificări şi au declanşat o operaţiune pentru a-i localiza, reuşind să depisteze patru dintre suspecţi în aceeaşi parcare a centrului comercial în care a avut loc tentativa de răpire, în timp ce al cincilea a reuşit să fugă cu o a doua dubă, dar ulterior a fost arestat şi acesta.
- "A devenit plaja morții". Bogdan a murit încercând să fie erou, înghițit de apele râului din Italia. Nici cel...
- Ce pensie va avea un român care a muncit 35 de ani pe salariu minim, după recalculare. Sunt creşteri şi de 80%
- Român de 30 de ani, dispărut într-un râu din Italia. Ștefan a intrat în apă pentru a salvat un tânăr care se...
Se dorea răscumpărare în criptomonede
În dubele pe care le închiriaseră suspecţii, poliţiştii spanioli au găsit ascunse două arme, emiţătoare radio, haine ale Poliţiei Naţionale, centuri cu tocuri pentru pistoale, bandă adezivă şi mănuşi. În plus, în vehiculul victimelor a fost găsit un dispozitiv de urmărire, cu ajutorul căruia cei arestaţi îi localizau în permanenţă pe cei doi ruşi. Agenţii au percheziţionat, de asemenea, o locuinţă pe care suspecţii o închiriaseră în Majadahonda.
Ancheta a arătat că suspecţii au vrut să-i răpească pe cei doi ruşi pentru a încerca să obţină de la ei răscumpărare în criptomonede. Ei plănuiau să părăsească ţara după ce îşi atingeau obiectivele. Cei cinci suspecţi au fost aduşi în faţa instanţei şi sunt acuzaţi de sechestrare de persoane, jaf cu violenţă, falsificare de documente, vătămare gravă şi apartenenţă la un grup infracţional.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰