Violența crește la granița Turciei cu Grecia. Refugiaţii au fost prinşi între focuri
Confruntările sunt tot mai violente la graniţa dintre Turcia şi Grecia. Refugiaţii care sperau să poată intra în spaţiul Schengen au ajuns să fie prinşi între două focuri.
- Uniunea Europeană a criticat atitudinea Turciei.
- În Turcia se află peste 3,5 milioane de refugiaţi.
Confruntările sunt tot mai violente la graniţa dintre Turcia şi Grecia. Refugiaţii care sperau să poată intra în spaţiul Schengen au ajuns să fie prinşi între două focuri. Poliţiştii greci de frontieră îi resping fără menajamente, iar de cealaltă parte, turcii refuză să-i mai primească. Mii de oameni sunt astfel blocaţi în "ţara nimănui".
Unii dintre imigranţii blocaţi la graniţa Turciei cu Grecia şi-au pierdut răbdarea şi îi bombardează cu pietre pe poliţiştii greci de dincolo de gardul de la frontieră. În ultimele zile, grecii au folosit gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi orice alte mijloace pentru a-i împiedica să intre în ţara lor.
Câţiva imigranţi care au reuşit să ajungă în Grecia, trecând un râu care desparte cele două ţări, au revenit pe teritoriul turc dezbrăcaţi. Ei susţin că au fost capturaţi de grupuri de cetăţeni greci care i-au bătut şi le-au furat tot ce aveau.
Criza s-a declanşat după ce preşedintele Turciei a anunţat că nu-i va mai opri pe refugiaţii care doresc să ajungă în Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană a criticat atitudinea Turciei şi i-a cerut să respecte acordul din 2016, prin care s-a angajat să-i găzduiască pe refugiaţi. În Turcia se află peste 3,5 milioane de refugiaţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰