Galerie foto Accident pe DN 1, la Romăneşti. O mașină a ajuns pe contrasens, alta a rămas suspendată pe parapet
Un accident rutier s-a petrecut pe DN 1, la Bărcănești, joi dimineaţa. În urma impactului, o mașină a ajuns pe contrasens, iar alta a rămas suspendată pe parapet. O femeie a fost transportată de urgenţă la spital.
- Imagini şi informaţii primite pe Fii Observator
Accidentul s-a produs pe DN1, în localitatea Româneşti. În urma impactului, o femeie în vârstă de 72 de ani a fost rănită grav şi a fost transportată de urgenţă la spital. O mașină a ajuns pe contrasens, iar alta a rămas suspendată pe parapet.
Potrivit IJP Prahova, șoferii implicați au vârste de 75, respectiv 25 de ani. Niciunul dintre ei nu consumase alcool. Traficul rutier a fost restricționat pe o bandă pe fiecare sens de mers timp de zeci de minute.
Poliţiştii efectuează în continuare cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurarile producerii accidentului şi cine se face vinovat.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰