Antena Meniu Search
x

Video Avion decolat de pe Otopeni, cu direcţia Roma, întors din drum după ce unei femei i s-a făcut rău la bordul aeronavei

Un avion al companiei Wizz Air, care ar fi trebuit să decoleze marţi de la Bucureşti, cu direcţia Roma, a fost întors din drum după ce unei femei i s-a făcut rău la bordul aeronavei.

de Redactia Observator

la 29.03.2022, 14:38

Pasagera căreia i s-a făcut rău în avion a fost preluată de un echipaj medical
Pasagera căreia i s-a făcut rău în avion a fost preluată de un echipaj medical
  • Avionul întors din drum, pe Aeroportul Otopeni, aparţine companiei Wizz Air.

Avionul ar fi trebuit să decoleze de pe Aeroportul Otopeni în jurul orei 12.30, însă la un moment dat o pasageră urcată la bordul aeronavei a acuzat o stare de rău. Imediat, membrii echipajului i-au acordat primul ajutor şi s-a decis ca avionul să fie întors din drum.

Conform martorilor oculari, care ne-au transmis imagini de la faţa locului, via Fii Observator, membrii echipajului au solicitat intervenţia pe aeroport a unei ambulanţe. Pasagera a fost evacuată cu o targă din avion, urcată în ambulanţă şi urma să fie transportată la o unitate spitalicească, pentru a fi supusă mai multor analize medicale. 

Avionul care trebuia să decoleze de pe Otopeni, întârziere de două ore

Pentru a se evita apariţia şi altor momente neplăcute, membrii echipajului şi cei ai aeroportului au efectuat verificări în cala avionului pentru a extrage bagajul pasagerei cu probleme medicale.

Pe acelaşi subiect

Martorii oculari susţin că, la aproape două ore de la momentul în care ar fi trebuit să decoleze către Roma, aeronava Wizz Air încă nu plecase spre capitala Italiei.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Fii Observator » Avion decolat de pe Otopeni, cu direcţia Roma, întors din drum după ce unei femei i s-a făcut rău la bordul aeronavei