Video Mama fetiţei de 1 an şi 8 luni bătută de educatoare, în stare de şoc la vederea imaginilor
Scene şocante într-o grădiniţă din Brăila. O educatoare pensionară a fost filmată în timp ce loveşte cu palma peste cap un copil de nici doi ani, ca să-l facă să se oprească din plâns. Clipul a fost trimis pe Fii Observator de un telespectator. Astăzi, femeia care este şi mentor pentru elevele de la Liceul Pedagogic, şi-a dat demisia.
Imaginile dau fiori oricărui părinte. În stânga educatoarei, o fetiţă de doar un an şi 8 luni izbucneşte în plâns în timpul unei prezentări făcute de o elevă care învăţa cum să lucreze cu cei mici. Fără să stea prea mult pe gânduri, femeia de 68 de ani o reduce la tăcere pe copilă cu o lovitură peste ceafă. Totul a fost filmat de o altă elevă aflată în practică. Mama fetiţei agresate încă nu şi-a revenit din şoc.
Copil de nici 2 ani, pălmuit de educatoare
"Dacă un mentor se comportă aşa, e foarte grav. O să bag sesizare la Inspectorat şi după o să fac sesizare şi la Poliţie pentru acte de violenţă îndreptate împotriva minorului. Noi nu dorim doar măsuri disciplinare, ci dorim exmatricularea din învăţământ, nu de la grădiniţă, pentru că nu are ce să caute în învăţământ", spune Raluca Elena Dan, mama fetiţei lovite.
"Sigur n-a fost singura fetiţă lovită atinsă sau la care s-a ţipat. Ieri, când am dus-o la grădiniţă dimineaţa, educatoarea era fix în faţa uşii şi copilul s-a întors către mine şi a început să mă ia in braţe şi să scâncească că nu vrea să intre. O vedea şi îi era frică de ea", povesteşte Alexandru Coteţ, părintele unui copil din clasă.
- Educatoarea care a lovit peste cap o fetiţă de un an şi 8 luni pentru că plângea a demisionat doar după...
- Fetiţă de un an şi jumătate, lovită brutal de o educatoare peste cap, la o grădiniţă din Brăila
- O educatoare din Dorohoi, înger păzitor pentru un copil de 3 ani: gestul femeii când l-a văzut pe micuţ cu faţa...
Incidentul a avut loc în grădiniţă la începutul săptămânii, iar educatoarea a fost la serviciu până ieri inclusiv. Abia după ce imaginile au apărut în spaţiul public aceasta şi-a dat demisia, iar astăzi nu a mai venit la serviciu. Culmea, educatoarea bătăuşă participa la un proiect antibullying. Atât ea, cât şi părinţii victimei vor fi consiliaţi.
"E un incident la care efectiv nu m-am aşteptat absolut deloc, mai ales că noi avem la nivelul grădiniţei tot ce înseamnă proceduri de prevenire a violenţei", a declarat Elena Hrimiuc, directoarea grădiniţei. "Fapta e deosebit de gravă şi pentru faptul că ea s-a petrecut sub privirile elevilor practicanţi de la Colegiul Pedagogic", spune Mihaela Cici Bolovan, inspector general ISJ Brăila.
"În urma imaginilor apărute în spaţiul public, poliţiştii s-au sesizat din oficiu, fiind continuate cercetările într-un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă", a declarat Elena Ostache, purtător de cuvânt al IPJ Braila. Înainte să intre la pensie, educatoarea mai lucrase 5 ani la aceeaşi grădiniţă. Şi-a putut prelungi contractul anual după ce a devenit profesor mentor pentru formarea noilor educatori.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰