Antena Meniu Search
x

Video Șoarece filmat într-un supermarket din Buzău, lângă raionul de patiserie. Magazinul a fost amendat

Reprezentanţii DSVSA Buzău au amendat un supermarket din judeţul Buzău după ce un elev de liceu a filmat, joi dimineaţă, un şoarece în apropierea raionului de patiserie şi a postat imaginea pe o reţea socială.

de Redactia Observator

la 17.02.2022, 18:18

Vezi și
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
  • Informaţii şi imagini primite pe Fii Observator

Totul s-a petrecut în zori zilei, la ora 7.00 când tânărul împreună cu alţi colegi au mers să îşi cumpere de mâncare aşa cum fac în fiecare dimineaţă, în incinta unui supermarket din Pătârlagele. Aici, a văzut în partea stângă a raionului un şoarece pitit sub un carton, pe care l-a filmat şi a postat ulterior imaginile pe Facebook.

„Am intrat să ne luăm mâncare şi am văzut acel şoarece pe care l-am filmat. Nu am anunţat pe altcineva pentru că nu cred că ne-ar fi luat în seamă având în vedere că suntem elevi. Am încărcat apoi imaginile pe o reţea de socializare şi am făcut o sesizare online pe site-ul ANPC”, a declarat elevul care a filmat scena din supermarket.

Potrivit purtătorului de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca, în urma vizionării imaginilor inspectorii sanitari s-au autosesizat şi au declanşat un control la unitatea unde au fost filmate imaginile.

„Au fost efectuate verificări la nivelul unităţii şi a fost aplicată şi o sancţiune de 10.000 de lei pentru nerespectarea frecvenţei operaţiunilor de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare. De asemenea, unitatea va fi monitorizată pentru a se vedea dacă se respectă procedurile de păstrare a igienei”, a declarat Iulian Moca purtător de cuvânt al D.S.V.S.A. Buzău, citat de news.ro.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Fii Observator » Șoarece filmat într-un supermarket din Buzău, lângă raionul de patiserie. Magazinul a fost amendat