Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Horoscopul zilei 23 octombrie 2020. Zi încărcată din punct de vedere astral, emoțiile ar putea scăpa de sub control

Astăzi cerul este foarte încărcat din punct de vedere astral şi trebuie să fim atenţi cum ne gestionăm emoţiile, pentru că tindem să fim explozivi.

de Rosse Stan

la 23.10.2020 , 08:53

  • Peștii sunt îndrăgostiţi până peste cap
  • Balanțele au tendința de a pleaca urechea la zvonuri

Berbecii trebuie să aibă grijă de relaţiile personale. Quadratura dintre Saturn, Pluton şi Jupiter poate aduce tunete şi fulgere, iar rezultatul discuţiilor nu va unul plăcut, aşa că atenţie cum vă exprimaţi.

Taurii în schimb, se pot concentra pe serviciu şi în special pe sarcinile restante.

Nativii Gemeni sunt foarte intuitivi şi reuşesc să le citească gândurile celor din jur. Este un lucru bun să vă axaţi pe nevoile celorlalţi şi să le săriţi în ajutor.

Vezi și

La Raci conflictele apar din cauza situaţiei financiare sau a unor probleme legate de bani. Încercaţi să vedeţi partea plină a paharului, dacă vreţi să găsiţi soluţii.

Leii sunt foarte creativi, iar dacă adaugă puţină organizare şi planuri bine puse la punct, rezultatele v-ar putea uimi.

Fecioarele nu ar trebui să se îndoiască de abilităţile sau de proiectele lor. Nu permiteţi nesiguranţelor să vă schimbe starea de spirit şi urmaţi-vă planurile întocmai.

O zi tensionată pentru Balanțele care pleacă urechea la zvonuri. Nu aveţi nimic de demonstrat în faţa celor care vor să vă strice imaginea, aşa eliminaţi-i din viaţa voastră, la pachet cu cei care ascultă bârfele.

Scorpionii ar trebui să rezolve chestiunile de la serviciu care se află în stagnare. Nu le mai amânaţi şi respectaţi termenul promis şefilor.

Nativii Săgetător iau decizii cu privire la oamenii din viaţa lor sau, mai bine zis, la eliminarea realiţiilor care nu le aduc beneficii emoţionale.

Şi Capricornii simt nevoia de schimbare, dar nu prea ştiu de unde să înceapă. Încercaţi să vă concentraţi asupra alimentaţiei, a orelor de somn şi a activităţilor fizice.

Pentru Vărsători, raportarea la colegi şi la şefi este un subiect care poate stârni controverse. Mare grijă ce discutaţi şi cum continuaţi glumele sau comentariile răutăcioase.

Încheiem cu Peștii, care sunt îndrăgostiţi până peste cap. Astrele vă susţin din plin, aşa că proftaţi.

Acestea au fost previziunile astrale pentru moment, nu uitaţi să vă ţineţi emoţiile în frâu dacă nu vreţi să regretaţi ulterior reacţiile exagerate de acum.

Rosse Stan Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Horoscop » Horoscopul zilei 23 octombrie 2020. Zi încărcată din punct de vedere astral, emoțiile ar putea scăpa de sub control