Galerie foto Aterizare forțată în mijlocul unei autostrăzi din UK. Un avion ușor, surprins când s-a oprit chiar între sensurile de mers
Un avion ușor a fost forțat să efectueze o aterizare de urgență pe o autostradă din aglomerată la o oră de vârf. Avionul a fost surprins de automobiliști șocați, în timp ce s-a oprit în zona mediană a A40 din UK, în apropiere de Cheltenham. După cum arată imaginile aripile aeronavei intrau pe ambele sensuri, asta în timp ce corpul se afla chiar în mijloc. În ciuda faptului că aterizarea a avut loc la oră în care traficul era intens, nicio persoană sau mașină nu au avut de suferit, transmite Mirror.
În urma aterizării de urgență a avionului, o echipă de muncitori a fost văzută împingând avionul pe platformă, după ce drumul a fost curățat de mașini, iar traficul a fost reluat. Un purtător de cuvânt al Gloucestershire Constabulary, forțele locale d eordine, a declarat: "Am fost chemați cu puțin înainte de ora 18:00 astăzi pentru un avion ușor a aterizat pe A40. Nimeni nu a fost rănit și credem că nu au fost implicate alte vehicule. Rămânem la fața locului în timp ce se lucrează pentru redeschiderea drumului."
Un martor ocular le-a explicat jurnaliștilor că a conducea pe autostradă când a observat dintr-o dată ceva în depărtare și pune-i luminile de pericol. La scurt timp s-a apropiat și a văzut un avion pe zona mediană, aripile sale întinzându-se pe ambele sensuri de mers. Șoferul a văzut oameni care încercau să-l ajute pe pilot să iasă din avion. "Părea că pilotul a reușit să coboare avionul în locul perfect pentru a nu provoca niciun rău, având în vedere că a fost spre sfârșitul orei de vârf", a adăugat el.
"Am văzut niște mașini de pompieri care traversau un pod lângă șantier pentru a merge la locul accidentului. Erau polițiști care vorbea cu martorii și pilotul. Chiar când am trecut pe lângă ei, drumul a fost închis în spatele meu. Nu am văzut avionul, dar fotografiile au fost făcute probabil la câteva minute după aterizare. M-am simțit destul de șocat, întrucât nu este ceva care se întâmplă des. Cred că toți ceilalți din autobuz au fost destul de surprinși", explică Vesper Gray Smith, aflat într-un autobuz care a trecut prin zonă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰