Video Peste 150 de concurenţi au participat la Dracula Night Run, în Târgu Mureş
Zeci de sportivi din ţară, dar şi de peste hotare, s-au aliniat pe Platoul Corneşti, din Târgu Mureş, la Dracula Night Run. Au alergat prin pădure, noaptea, iar singurul indiciu de ghidare de pe traseu a fost lumina lămpii de pe cap. Cursa inedită face parte din Campionatul European de Triatlon, desfăşurat în acest weekend în oraş.
- Evenimentul Dracula Night Run a devenit popular în 2019.
Pasionaţii de trail running şi-au dat întâlnire, la apusul soarelui, în pădurea din zona Platoului Corneşti.
Anca Făgăraș, organizator: Traseul are şase kilometri. Este trail, este prin pădure, toţi concurenții vor avea lumini, beculeţe, vor fi îndrumați. Avem deschizător de drumuri, Salvamontul este cu noi şi Dracula la fel.
Vizibil emoţionaţi, dar şi nerăbdători să demonstreze ce pot, concurenţii s-au înghesuit la linia de start. Pe lângă întunericul şi noroaiele din pădure, rezistenţa concurenţilor a fost pusă la încercare şi de ploaie.
Evenimentul Dracula Night Run, popular din 2019
Peste 150 de concurenţi, adulţi şi copii, au luat parte la aventura nocturnă. La linia de finish, organizatorii i-au aşteptat cu medalii şi ropote de aplauze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰