Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Jean Gavril a lansat o piesă inspirată din propria viaţă: "Muzica şi dansul ne leagă pe toţi"

Jean Gavril a lansat o melodie care să aline dorul tuturor celor care nu au jumătatea aproape. "Unde eşti tu" se numeşte. Dincolo de mesajul special, piesa aduce o premieră: Jean Gavril dansează pentru prima dată într-unul dintre clipurile sale. 

de Redactia Observator

la 22.11.2021 , 14:14

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Piesa este inspirată din viaţa artistului, într-un moment în care se afla la mare distanță de actuala lui soție, Bianca. Artistul a devenit tată, pentru prima oară. 

Piesa "Unde esti tu" a fost compusă și înregistrată în studiourile Hahaha Production alături de producătorul Șerban Cazan şi Gabriel Stănoiu și colegul meu de trupă chitarist Angus Mihai. Este o piesă simplă ce a fost inspirată din perioada în care încă eram la distanță față de Bianca, iar ea era plecată la studii în țări străine, departe de mine și de casă. Piesa spune povestea oricărui cuplu aflat la început de drum și portretizează greutățile prin care noi, oamenii, trebuie să trecem în această căutare continuă a scopului nostru pe Pământ. Este o piesă sensibilă și ritmată ce te poartă într-un vibe contemplativ, easy going., spune Jean Gavril.

Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Invitaţii Observator 12-14 » Jean Gavril a lansat o piesă inspirată din propria viaţă: "Muzica şi dansul ne leagă pe toţi"