Video Selly şi colegii din trupa 5GANG pregătesc un concert în Capitală. "Back to school" va avea loc pe 19 septembrie: Vrem să aducem un zâmbet celor care vin să ne vadă
5GANG revine pe scenă. Trupa susţine până la urmă concertul amânat vara trecută. 19 septembrie este data la care Selly, Gami, Diana şi Mădălin vă dau întâlnire la Romexpo, pentru un show cum numai ei ştiu să facă.
- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
"Back to school" se numeşte concertul şi va face ca revenirea elevilor la şcoală să fie un pic mai uşoară. Faptul că trupa are succes e de necontestat iar primul concert marca 5GANG a bătut recorduri. Totuşi, Selly recunoaşte că nu face niciodată muzică în serios.
Andrei "Selly" Şelaru - vlogger: Ne e foarte dor! Să nu te vezi cu fanii timp de doi ani de zile, mă refer la fanii loiali care vin acolo doar pentru tine, ne afectează. Atunci când vezi că ceea ce faci tu online are efect în offline, ai o motivaţie uriaşă să dai mai mult, să faci mai mult, să fii mai focusat pe ceea ce faci. (...) " Back to school" pentru că ni se pare că întotdeauna perioada asta vine cu o tristeţe în rândul elevilor. Şi eu am simţit-o. Şi de fiecare 1 septembrie mă gândeam că mai am doar 15 zile. Şi vrem să aducem un zâmbet celor care vor veni la concert. Şi e cel mai personal concert de până acum, în sensul că vrem să ne întâlnim cu fanii după aceea, vrem să comunicăm mai mult ca oricând cu ei, să fie cu adevărat o revedere între noi şi fanii pentru că ei au fost întotdeauna acolo pentru noi, în timpul pandemiei ne-au susţinut de acasă aşa cum au putut. Mulţumită lor suntem aici!
Urmează şi partea doua a filmului 5GANG
Andrei "Selly" Şelaru - vlogger: Acum pregătim concertul acesta foarte bine. În paralel, filmăm cel de-am doilea film. Ţin minte că am venit la voi înainte să lansăm primul film, eram înainte de Crăciun, acum doi ani. Acum, îl facem pe cel de-al doilea. "Tabăra de vară" se numeşte. E un proiect pentru care sunt implicat foarte, foarte personal pentru că de când eram mic eu asta visam să fac asta. Filme, camere, platouri, tot ce înseamnă lumea asta a cinematografiei mă fascina. De Crăciun va ieşi.
5GANG este cea mai populară trupă de adolescenţi din România, fiind urmărită de mii de tineri şi depăşind constant noi recorduri de vizualizări pe platformele de social media.
Interviul integral poate fi urmărit în materialul video de mai sus.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰