Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "AI-ul nu este o pălărie magică din care scoți orice". Cele mai importante tendinţe în piaţa de IT

Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne spune, în cadrul rubricii IQ Financiar, care sunt cele mai importante tendinţe în piaţa de IT. 

de Iancu Guda

la 12.06.2025 , 08:41

Iancu Guda: Avem în continuare discuția cu invitatul nostru, Alexandru Lăpușan, în calitate acum de antreprenor. Ai cofondat una din cele mai importante companii de software IT din România, împreună cu soția ta. Nu știu câți angajați și câți ani aveți în business?

Alexandru Lăpușan: Am deschis compania în 2003, deci s-au adunat o grămadă de ani. 

Iancu Guda: Peste 20 de ani?

Articolul continuă după reclamă

Alexandru Lăpușan: Exact și în momentul de față suntem undeva peste 350 de colegi în cadrul companiei. Fără să exagerez, poate în top 5 companii sau în top 10 cel puțin pe zona de software.

Iancu Guda: Fără să exagerez, poate în top 5 companii sau în top 10 cel puțin pe zona de software. Ce aș vrea să insist? Pentru că voi ați văzut sectorul ăsta ca evoluție în foarte multe momente, având peste 20 de ani. Care sunt tendințele recente, Alexandru, pe zona de software IT în România?

Lăpuşan, despre Inteligenţa Artificală: Poţi să obții eficientizări puternice

Alexandru Lăpușan: Cred că nu putem ignora acum că suntem într-o bulă a bucuriei când vorbim despre AI, pentru că toată lumea acum trebuie să aibă AI peste tot. Uneori chiar și în situații în care nu e neapărat nevoie să ai și AI. Deci nu putem să ignorăm acest trend și cu adevărat găsim scenarii prin care folosind această tehnologie, și mă refer mai ales la gen AI pentru că el e ceva mai proaspăt pe scenă, poţi să obții eficientizări puternice în zona fluxurilor companiilor.

Iancu Guda: Și asta văd că se întâmplă și dinspre China, dar e clar că și România trebuie și poate să joace un rol important plecând de la nevoi punctuale a companiilor, atât pe zona de comunicare, dezvoltare, de afaceri, eficientizare, procese și așa mai departe. Spune-mi despre administrația publică, pentru că voi ați fost una din cele mai prezente, vocale, dar și eficiente companii care au ajutat sectorul public cu soluții de software să se digitalizeze. Din experiența aceasta, ce-ai putea să aduci ca recomandări, ce să facă mai bine statul ca să accelereze? Noi cu toții vrem un stat mai suplu, mai eficient și să ne mișcăm mai repede.

Alexandru Lăpușan: Ca să rămânem tot la subiectul inteligenței artificiale, avantajul principal aici este că nu vine cu niște costuri foarte mari. Deci nu trebuie să țintim neapărat bugete la nivelul e-România sau cloud-ul guvernamental și după aceea să ne întrebăm unde s-au dus banii. Putem să facem ceva foarte, foarte ieftin. O să dau un exemplu pentru ministerul Pădurilor, Apelor și Mediului am aplicat AI pe aplicația Sumal, pe baza dată de la Sumal, și astfel am detectat o grămadă de încălcări flagrante ale legii. Acestea nu ar fi fost detectate dacă această operațiune revenea doar celor 5-7 oameni care de la minister sunt alocați să facă treaba asta. Era efectiv imposibil pentru o echipă atât de mică să analizeze aproape 500.000 de avize de transport de lemn lunar. Aici vine AI-ul și în câteva minute, acum poate să dureze chiar mai puțin, poate să dureze un pic mai mult, dar incomparabil cu lipsa de verificare, putem să facem lucruri care înainte erau imposibile. Ăsta e un exemplu și poate fi replicat la mai toate ministerele, cu costuri foarte mici și cu o grămadă de companii private din piață care sunt dispuse să asiste autoritățile ca să mișcăm un pic lucrurile.

Iancu Guda: Și practic aici poți să faci mai repede, mai multe și mai ieftin pentru că nu-ți trebuie atât de mulți oameni care să fie angajați să facă manual toate lucrurile acestea.

Alexandru Lăpușan: Sau chiar lucruri pe care nu puteai să le faci înainte, pentru că nici măcar nu concepeai să te apuci să faci un efort atât de mare. Deci e foarte util să existe etape de descoperire, etape de consultare în piață prin care oamenii din ministeriile cheie din România să vadă ce se poate, unde poate fi folosită această tehnologie.

Iancu Guda: Și oferiți aceste soluții de consultanță pentru că poate unii oameni responsabili din unele ministere nu știu ei singuri ce se poate face decât dacă vin specialiști din domeniu și le dau idei și soluții de eficientizare. Ar trebui să fie statul mai deschis la partea asta consultativă sau îi vedeți doar reactiv când poate le impune PNRR sau unei UE anumite procese?

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Alexandru Lăpușan: Partea bună este că sunt foarte deschiși. Evident că tot timpul se poate mai bine și putem să cerem mai mult, dar aș putea spune că am găsit chiar deschidere mai mare în cadrul instituțiilor de stat decât în cadrul unor instituții private unde există o reticență mai mare la a investi timp și efort într-o zonă care nu îți garantează rezultate. AI-ul nu este o pălărie magică din care scoți orice și e posibil că în urma unor mini-proiecte să nu obții rezultate.

Iancu Guda: Cel puțin neapărat imediat, dar pe teme mediul cu siguranță și îmbunătățind.

Alexandru Lăpușan: Deschidere există și cred că ar fi greșit să stigmatizăm permanent funcționarii statului spunând că ei nu-și doresc, că nu vor. Există frâne cu siguranță, există oameni care nu vor să schimbe lucrurile, dar există o grămadă de oameni care fac treaba asta.

Iancu Guda: O notă de optimism, închid și eu echilibrat. Văd la nivel național că arieratele, deci facturile plătite de statul român către privat sunt în întârziere. Nu știu ce se întâmplă la voi, dar asta o văd eu la nivel general național. Mulțumesc, Alexandru Lăpușan, că ai venit la IQ Financiar. Avem mâine pastila de educație juridică pentru antreprenori. Numai bine!

Iancu Guda Like

Iancu Guda este specialistul economic al Observator pe toate evenimentele cu impact financiar din România şi nu numai.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » IQ Financiar » "AI-ul nu este o pălărie magică din care scoți orice". Cele mai importante tendinţe în piaţa de IT