Video Ce trebuie să faci în primii ani de credit ipotecar ca să economisești mii de euro la final
Specialistul economic al Observator explică astăzi cum se rambursează un credit ipotecar astfel încât să plătim cât mai puțină dobândă.
Exemplu concret: O sumă împrumutată de 50.000 de euro pe 30 de ani, dobândă anuală efectivă de 6%, iar ratele sunt egale. Am văzut și în episodul precedent formula, o detaliem acum și vedem complet graficul de rambursare.
Formula folosită pentru rata lunară este PMT, de la englezescul payment, adică plată, și avem următoarele variabile: 6% dobândă împărțit la 12, 30 de ani este timpul înmulțit cu 12 luni, 50.000 este suma contractată inițial și 0 este suma finală, adică rambursez la sfârșit tot creditul ipotecar. Rezultă 299 de euro, ori 12 luni, ori 30 de ani. Avem 107.640 de euro. Am luat 50.000, plătesc dublu. Măcar să știu, să fiu conștient, să nu mă plâng după aceea că plătesc nu știu câtă dobândă.
Mai departe, haideți să vedem și tabelar. Prima coloană: avem suma contractată inițial 50.000, avem dobânda 6%, ori 12 luni aplicată la 50.000, apoi avem rata calculată de 299 de euro. În prima lună plătesc 250 de euro dobândă, 49 de euro îmi scad principalul, care de la 50.000 ajunge la 49.951. Mai departe, noul principal de 49.951 se aplică dobânda de 6%, împărțit la 12, și până la 299 rata lunară avem echivalentul din principal, 49,2.
Cum poţi să reduci dobânda
Pe măsură ce înaintez în timp, componenta de principal crește și dobânda scade. Și tot așa, până când, la final, voi lichida întreg creditul ipotecar și nu mai am nimic de rambursat pentru că soldul rămas este 0. Așa se generează un grafic de rambursare.
Nu trebuie să îl faci tu, îl primești de la bancă atunci când ceri oferta unui credit, dar este important să înțelegi mecanismul din spate, astfel încât să rambursezi anticipat cu mare înțelepciune. Pentru că, în esență, asta ne interesează. Anuitatea, adică dobânda și rata, este fixă. Ce poți să faci să reduci dobânda? Rambursând mai repede creditul ipotecar. Cât mai repede, cât mai devreme.
La început plătesc multă dobândă. Ea este tot 6% pe an, doar că se aplică la un principal mai mare, ca la depozite. Vrei să se aplice dobânda la toată suma din depozit. Este extraordinar de important ca în primii 20% din timpul unui credit ipotecar, să zicem 6 ani din 30, să-ți schimbi radical comportamentul de viață, să reduci cheltuielile la minimum. De ce? Pentru că orice sumă rambursată anticipat duce la reducerea dobânzii viitoare de patru ori.
Asta înseamnă că dacă te duci într-un concediu de 1.000 de euro în primii 6 ani după ce ai contractat un credit ipotecar, nu te costă doar 1.000 de euro. Te costă oportunitatea de a rambursa anticipat acei bani, ceea ce ar fi redus dobânda viitoare cu aproximativ 4.000 de euro. Practic, concediul te-a costat 4.000 de euro.
Ultimul grafic arată clar dobânda foarte mare la început și cum se duce spre zero la finalul creditului ipotecar. Principalul se rambursează în principal spre final. Așa este și la depozite, așa este și la credite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰