Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cu cât contribuie industria IT la PIB-ul României. Iancu Guda: "Absolut fabulos!"

Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, ne explică astăzi, în cadrul rubricii IQ Financiar, despre contribuţia sectorului IT la PIB-ul României.

de Iancu Guda

la 09.06.2025 , 09:00

Cum merge sectorul de IT, software, de care beneficiem în fiecare zi, foarte important în România, fie că vorbim de tehnologie pe telefoanele noastre, electrocasnice sau lucrăm în sector sau pentru o companie care lucrează pentru acest sector foarte important, inclusiv pentru digitalizarea statului.

Contribuţia la formarea PIB

Vorbim despre un sector din ce în ce mai important. Avem un vârf în 2019 - 2020, în pandemie. Apoi a tot scăzut, dar rămâne extraordinar de important la creșterea PIB, deci la dinamica acestuia. Deci cât contribuie sectorul IT la avansul economiei? Un sfert. Și dacă faci o medie pe ultimii 10 ani, o să vedem o treime. Din 3% creștere economică, unul vine din sectorul de IT. Absolut fabulos. Un sector din ce în ce mai important, cu valoare adăugată foarte mare.

Articolul continuă după reclamă

Vedem și alte sectoare cum se poziționează. Nu e numărul 1. Noi rămânem o economie de construcții, de consum, comerț. Construcții și tranzacții imobiliare 15%, apoi avem comerț cu ridicata, distribuție, deci importuri, retail, mâncare, băuturi, haine. Apoi comerț cu amănuntul, retailul, producția, furnizarea de energie și transporturi. 6...7%. Vine IT-ul, dar este în top 10 sectoare importante, fără de care nici statul nu se poate digitaliza.

Pentru că vorbim de reformarea administrației publice, de o experiență mai bună cu autoritățile, cu instituțiile. Fără tehnologie nu avem nicio șansă. Și este bine că acest sector de IT s-a tot dezvoltat în România și are o contribuție în ultimul an de 5,3%, după vârful de 7% în pandemie.

Cifra de afaceri a industriei IT- tehnologie a fost de 58 de miliarde de lei, în 2023

Când zicem IT, avem și software și hardware, haideți să vedem companiile, concret. Dragii mei, nimeni nu a prezentat aceste cifre, cel puțin la televizor pentru publicul larg. Eu am acces, după 20 de ani de experiență, la nivel cel mai înalt în lumea financiară, la toate datele financiare, bilanț și cont de profit și pierdere pentru toate companiile din România. Și sectorul de IT-tehnologie înseamnă realizare software - 6201 e codul client de activitate principală - distribuție hardware 4651 și retail, deci vânzarea în mici magazine pe hardware, poate și online - 4741. Vorbim de 58 de miliarde de lei cifră de afaceri, fantastic, și un număr de 16.500 de companii. Sunt date reale, nu fac estimări. Asta e realitatea din România.

Cum a crescut această cifră de afaceri? Cifra de afaceri a tuturor companiilor din IT în România în 2023 este de 58 de miliarde. Și scade, crește, care este trecutul? Păi, uitați-vă și voi, o imagine vorbește câte o mie de cuvinte. În ultimul deceniu, în 2016, 17 miliarde. Păi până la 58 e de 3 ori și jumătate, de 3,5 ori. 350%? Știți cât a crescut România cifra de afaceri a companiilor în ultimii 10 ani? 50%. Sectorul de IT? 350%, de 7 ori.

Și ia să vedem delta, care ne arată ritmul, adică de la un an la altul, cu cât este avansul mai accelerat. Deci, ritmul de creștere este unul exponențial. Adaugă, suplimentar, față de anul trecut, 11 miliarde. Apoi 9, apoi 6 și tot așa. Și este un lucru fantastic, sincer, pentru că este un sector foarte bun, cu valoarea adăugată foarte mare, care ne ajută pe noi toți, cu toate aceste soluții de software și hardware, ca să ne trăim viața mai bine și mai ușor. O să vedem alte cifre interesante în episoadele următoare, plus specialiști din domeniu care ne vorbesc despre aceste tendințe. 

Iancu Guda Like

Iancu Guda este specialistul economic al Observator pe toate evenimentele cu impact financiar din România şi nu numai.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » IQ Financiar » Cu cât contribuie industria IT la PIB-ul României. Iancu Guda: "Absolut fabulos!"