Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Agresorii activistului Robert Niţu, eliberaţi din închisoare şi plasaţi sub control judiciar

Agresorii activistului Robert Niţu au fost eliberaţi din închisoare şi plasaţi sub control judiciar, la o lună după incidentul violent. Decizia a fost luată de Tribunalului Prahova, care a admis contestaţiile formulate de inculpaţi. Măsura este valabilă pe o perioadă de 60 zile, de la data de 21 iulie 2021, până la data de 18 septembrie 2021 inclusiv.

de Monica Palade

la 21.07.2021 , 22:50

Agresorii activistului Robert Niţu, eliberaţi din închisoare şi plasaţi sub control judiciar

Sub control judiciar, inculpaţii trebuie să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară şi la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să informeze de îndată instanta cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la I.P.J Buzau–Serviciul Supravegheri judiciare. Agresorii activistului civic din Buzău sunt doi fraţi, de 41 şi 44 de ani, şi un amic al acestora, de 27 de ani, care deţin mici crescătorii de păsări în localităţile Săpoca şi Cernăteşti.

Bătut chiar în faţa poliţiştilor

Reamintim că agresiunea a avut loc pe 12 iunie, pe drumul judeţean 203K, între localităţile Săpoca şi Cernăteşti. Atunci, Robert Niţu, cunoscut sub numele de „activistul buzoian” documenta vânzarea de pui pe marginea drumului judeţean. Când a încercat să le facă poze comercianţilor a fost atacat de aceştia cu pumnii şi picioarele. În plus, i-au lovit maşina. Niţu a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiei, însă, aceasta a fost depăşită de situaţie, activistul fiind lovit, din nou, chiar în faţa oamenilor legii.

Articolul continuă după reclamă

”M-au aşteptat acolo. Momentul când am venit, au ocupat cu duba singura bandă de circulaţie care puteai să treci, şi ceilalţi cu Volvo care m-au alergat în trafic, m-au buşit în lateral, şi în stânga şi în dreapta, exact ca în filmele de acţiune. Deci urmărire ca în filme. Şi în acel moment, acei cu Volvo s-au dat jos, aici mi-au spart şi geamul, au dat şi în mine”, a povestit Niţu. Într-un final, agresorii au fost încătuşaţi în faţa postului de poliţie de la Mărăcineni.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Justiţie » Agresorii activistului Robert Niţu, eliberaţi din închisoare şi plasaţi sub control judiciar