Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani de închisoare cu executare, în dosarul de delapidare de la Spitalul Malaxa

Fostul director al spitalului Malaxa din Bucureşti, Florin Secureanu, a fost condamnat la 11 ani de închisoare cu executare în dosarul de delapidare. El a fost pus sub acuzare în două dosare. În primul, acuzat că a delapidat spitalul pe care îl conducea, a primit sentinţa în primă instantă astăzi, după ce judecătorul a amânat pronunţarea de 22 de ori. În al doilea dosar, în care era acuzat că şi-a ridicat vila din banii spitalului, a fost condamnat anul trecut, dar a făcut recurs.

de Redactia Observator

la 16.11.2024 , 21:01

Florin Secureanu a fost manager al Spitalului Clinic "Nicolae Malaxa" din Bucureşti în perioada 1 aprilie 2007 - 29 noiembrie 2016, timp în care "a conceput şi pus în aplicare mai multe mecanisme prin care şi-a însuşit sume semnificative de bani din patrimoniul spitalului, în cuantum total de 9.144.053,4 lei", se arată în rechizitoriul procurorilor.

Anchetatorii precizează că modalităţile prin care Secureanu a acţionat au fost diverse. 

"Pe de o parte, inculpatul Secureanu Florin Adrian şi-a însuşit sume de bani în numerar din casieria Spitalului Clinic Nicolae Malaxa, activitate concretizată în perioada 4 mai 2009 – 23 noiembrie 2016, cu justificarea achitării în numerar a unor bunuri şi servicii evidenţiate ca fiind livrate/prestate de două societăţi comerciale cu comportament fiscal neadecvat. În realitate, aceste două societăţi comerciale nu au livrat/prestat niciun bun/serviciu spitalului", arată DNA. 

Vezi și

În perioada menţionată, în acest mod, Secureanu şi-a însuşit suma totală de 1.944.537,45 lei.

Conform DNA, Florin Secureanu a folosit şi alte metode, mai complexe, pentru a-şi însuşi sume semnificative de bani din fondurile spitalului, sub pretextul achitării altor servicii sau bunuri de care ar fi beneficiat unitatea medicală. Aceste metode s-au dovedit a fi fictive.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Justiţie » Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani de închisoare cu executare, în dosarul de delapidare de la Spitalul Malaxa