Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ÎCCJ va sesiza Curtea Constituţională după eliminrea pragului pentru abuzul în serviciu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale în privinţa proiectelor de lege prin care se aduc modificări Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. Proiectul de lege de modificare a Codului Penal prin care se elimină pragul pentru abuzul în serviciu a fost adoptat, săptămâna trecută, de Camera Deputaţilor, informează news.ro.

de Redactia Observator

la 11.04.2023 , 21:54

ÎCCJ va sesiza Curtea Constituţională după eliminrea pragului pentru abuzul în serviciu

”La data de 11.04.2023, ora 16.00, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu prevederile art.27 lit.b) din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară, având în vedere dispoziţiile art.146 lit.a) din Constituţia României, republicată şi art.15 alin.(1) din Legea nr.47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru controlul constituţionalităţii legilor, înainte de promulgare, sub următoarele aspecte:

În ceea ce priveşte proiectul de lege privind modificarea Codului penal:

  • neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 3 (art. 297 alin. 1 C. pen.) şi art. I pct. 4 (art. 298 C. pen.) şi art. V din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative (PL-x nr. 245/2023), în raport cu prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (4) referitoare la caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale a României, ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept precum şi ale art. 1 alin. (5), conform cărora respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie, precum şi în componenta sa referitoare la claritatea legii.
  • neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. III pct. 1 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative (PL-x nr. 245/2023) în raport cu prevederile art. 1 alin. (4) şi art. 1 alin. (5) raportat la art. 61 alin. (1) şi la art. 126 alin. (3) din Constituţie”, a transmis ICCJ.
Articolul continuă după reclamă

Conform sursei citate, în ceea ce priveşte proiectul de lege privind modificarea Codului de procedură penală, se sesizează:

  • neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x 246/2023) privind art. I pct. 17 (art. 1391 din Codul de procedură penală) în raport de prevederile constituţionale ale art. 147 alin. (4) sub aspectul caracterului obligatoriu al deciziilor instanţei de contencios constituţional, ale art. 1 alin. (3) referitor la principiul statului de drept, precum şi ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii;
  • neconstituţionalitatea art. I pct. 1 [art. 9 alin. (5) din Codul de procedură penală], art. I pct. 19 (art. 1451 din Codul de procedură penală), art. II, în raport de prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), sub aspectul exigenţelor privind calitatea legii;
  • neconstituţionalitatea art. I pct. 38 [art. 345 alin. (11) din Codul de procedură penală] în raport de prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare şi ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil 
  • neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 34 [art. 281 alin. (4) din Codul de procedură penală] în raport de prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, ale art. 1 alin. (3) referitoare la garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cele ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor;
  •  neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 62 [art. 595 alin. (11) lit. b)] din Codul de procedură penală în raport de prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (3), art. 61 alin. (1), art. 1 alin. (4), art. 1 alin. (3) şi alin. (5).

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, cu 191 voturi pentru, 66 împotrivă şi 12 abţineri, proiectul de lege de modificare a Codului Penal prin care se elimină pragul pentru abuzul în serviciu. La articolul 139 din Codul de Procedură Penală legat de interceptari, coaliţia a adoptat un amendament, prin care s-a stabilit în ce cazuri se pot face înregistrări, dar nu a precizat şi cazurile de corupţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Justiţie » ÎCCJ va sesiza Curtea Constituţională după eliminrea pragului pentru abuzul în serviciu