Percheziții DNA la firme de fier vechi din Bucureşti şi zece județe. Prejudiciu de 15 milioane de lei
Procurorii DNA Galați fac joi percheziții la mai multe firme din țară care activează în domeniul colectării fierului vechi și care ar fi provocat un prejudiciu de 15 milioane de lei prin evaziune fiscală, potrivit Agerpres.
Conform DNA, au loc percheziţii în 30 de locaţii situate pe raza judeţelor Galaţi, Bacău, Giurgiu, Călăraşi, Vrancea, Dâmboviţa, Olt, Dolj, Constanţa, Ilfov, precum şi în Bucureşti, la domiciliile unor persoane fizice, respectiv sediile sau punctele de lucru ale unor societăţi comerciale.
Descinderile sunt efectuate într-un dosar ce vizează săvârşirea, în perioada 2023 - 2025, a unor infracţiuni de evaziune fiscală de către mai multe societăţi comerciale având ca obiect de activitate colectarea şi reciclarea deşeurilor metalice, precum şi de către reprezentanţi ai acestora, prejudiciul adus bugetului de stat fiind estimat, la acest moment, la aproximativ 15 milioane de lei.
La percheziţii participă DNA - Structura centrală, Serviciile DNA Teritoriale din Bacău, Craiova, Piteşti şi Constanţa, Brigada de Operaţiuni Speciale Galaţi, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Galaţi şi IPJ Vrancea, precum şi Jandarmeria Română.
