Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Secţia pentru procurori a CSM: Decizia ICCJ privind prescripţia va determina încetarea unor procese penale

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) avertizează că decizia pronunţată de Instanţa supremă prin care s-a stabilit modul de aplicare a deciziilor Curţii Constituţionale privind prescripţia răspunderii penale va determina încetarea proceselor penale şi înlăturarea răspunderii penale pentru comiterea unor infracţiuni, dintre care unele foarte grave, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 26.10.2022 , 18:16

Secţia pentru procurori a CSM: Decizia ICCJ privind prescripţia va determina încetarea unor procese penale - Inquam Photos / George Călin

"Având în vedere Decizia pronunţată în data de 25.10.2022 de către Completul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit modul de aplicare a Deciziilor Curţii Constituţionale a României nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 privind prescripţia răspunderii penale, Secţia pentru procurori constată că aplicarea directă în cauzele penale aflate în curs de urmărire penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti, în diverse stadii procesuale, va determina încetarea proceselor penale şi înlăturarea răspunderii penale pentru comiterea unor infracţiuni, dintre care unele foarte grave", se arată într-un comunicat postat pe pagina CSM.

Mai multe instanţe din ţară au solicitat Înaltei Curţi să stabilească dacă deciziile CCR privind prescripţia retroactivează pe principiul legii penale celei mai favorabile

Secţia pentru procurori apreciază că această situaţie a fost generată, în principal, "de pasivitatea puterilor legislativă şi executivă de a interveni în termenul constituţional de 45 de zile după pronunţarea Deciziei CCR nr. 297 din anul 2018". Potrivit sursei citate, s-a ajuns ca pentru o perioadă de 4 ani legislaţia penală să prevadă doar prescripţia generală a răspunderii penale, termene legale care au fost oricum reduse de legiuitor prin Codul penal intrat în vigoare în anul 2014.

Articolul continuă după reclamă

"Ca o consecinţă, nu mai este sancţionată, aşa cum este şi firesc, doar pasivitatea organelor judiciare în derularea procedurilor penale, urmând a fi închise şi cauze în care au fost efectuate ritmic acte procesuale, dar cărora nu li se mai recunoaşte un efect întreruptiv de prescripţie", se mai arată în comunicat. Secţia pentru procurori menţionează că imposibilitatea pronunţării unor hotărâri judecătoreşti asupra fondului acuzaţiilor penale formulate de procurori va genera în rândul corpului profesional al acestora 'sentimente de insatisfacţie şi demotivare profesională'.

Sursa citată precizează că, ori de câte ori a fost consultat, Consiliul Superior al Magistraturii a formulat propuneri concrete de modificare a textelor legale, inclusiv în ceea ce priveşte art. 155 din Codul penal privind prescripţia specială. "Reamintim în acest context că există numeroase alte texte legale din Codul penal şi Codul de procedură penală declarate neconstituţionale începând cu anul 2014, asupra cărora legiuitorul nu a intervenit. Aplicarea directă a acestor decizii de către organele de urmărire penală implică de multe ori aşteptarea formării în timp a unei jurisprudenţe unitare în materie a instanţelor judecătoreşti, cu consecinţe directe şi ireversibile asupra celerităţii, calităţii, predictibilităţii şi credibilităţii actului de justiţie", subliniază CSM.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât marţi că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv. Mai multe instanţe din ţară au solicitat Înaltei Curţi să stabilească dacă deciziile CCR privind prescripţia retroactivează pe principiul legii penale celei mai favorabile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Secţia pentru procurori a CSM: Decizia ICCJ privind prescripţia va determina încetarea unor procese penale