Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Singura femeie din România acuzată de progagandă teroristă, trimisă în judecată de DIICOT. Ar fi promovat materiale ale unei organizaţii active în Orientul Mijlociu

O persoană reţinută în toamna anului trecut de DIICOT pentru propagandă teroristă a fost trimisă în judecată de procurori, după ce ar fi promovat în mod sistematic materiale specifice unei organizaţii teroriste active în Orientul Mijlociu. Anterior, inculpatul a mai fost condamnat cu suspendare pentru acelaşi gen de infracţiuni şi şi-a reluat practicile la doar şase zile după acea sentinţă, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 07.04.2023 , 10:29

Singura femeie din România acuzată de progagandă teroristă, trimisă în judecată de DIICOT. Ar fi promovat materiale ale unei organizaţii active în Orientul Mijlociu - Twitter

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, pentru promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism şi accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicaţii electronice, precum şi deţinerea de astfel de materiale, în scopul însuşirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare, ambele comise în stare de recidivă postcondamnatorie (atrasă de o condamnare pentru acelaşi gen de fapte).

A fost reţinută în noiembrie 2022, în urma unor percheziţii

”În cauză s-a reţinut faptul că inculpatul, aflat într-o fază avansată a procesului de (auto)radicalizare, a accesat şi promovat în mod sistematic, prin intermediul sistemelor informatice, materiale de propagandă teroristă, specifică unei organizaţii teroriste activă în Orientul Mijlociu. În cadrul materialelor accesate/diseminate de inculpat, erau prezentate scene de luptă şi antrenamente ale membrilor acestei organizaţii, precum şi imagini cu luptători ai entităţii teroriste”, a transmis, vineri, DIICOT.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, prin intermediul conturilor deschise pe platformele de socializare/aplicaţiile de mesagerie, inculpatul a promovat însemnele şi activităţile întreprinse de organizaţia teroristă activă în Orientul Mijlociu, precum şi ideologia acesteia. Potrivit procurorilor, inculpatul a editat materialele de propagandă teroristă, inclusiv prin adăugarea semnelor distinctive, asumându-şi reluarea/continuarea activităţilor infracţionale la doar 6 zile după condamnarea cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea aceluiaşi gen de infracţiuni.

Prin rechizitoriu, s-a solicitat menţinerea măsurii sechestrului instituit şi confiscarea specială a bunurilor folosite la săvârşirea faptelor şi obligarea inculpatului la plata unor cheltuieli judiciare în cuantum de 4.500 lei. Dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Craiova. Această persoană a fost reţinută în noiembrie 2022, în urma unor percheziţii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Justiţie » Singura femeie din România acuzată de progagandă teroristă, trimisă în judecată de DIICOT. Ar fi promovat materiale ale unei organizaţii active în Orientul Mijlociu