Video Verdict în dosarul ororilor de la Secția 16. Ce pedepse au primit poliţiştii acuzaţi de tortură în pandemie
Dovada supremă că Justiția din România nu fuge, ci abia se târăște! Opt polițiști de la Secția 16 din Capitală, care au sechestrat, umilit și bătut crunt doi bărbați, și-au aflat pedepsele abia acum, după 6 ani de așteptare. Ne întoarcem în timp, în plină pandemie, când totul a pornit de la o banală discuție despre purtarea măștii. Victimele au avut curajul să le bată obrazul agenților că dau amenzi în stânga și în dreapta, deși ei înșiși nu respectau legea pe care o reprezentau. Răspunsul oamenilor legii de atunci? Răzbunare cu bastonul și gaze lacrimogene, într-un scandal care a șocat o țară întreagă. A fost nevoie să treacă mai bine de jumătate de deceniu pentru ca magistrații să dea un verdict definitiv în acest dosar al ororilor cu epoleți.
Șeful echipei de poliție, Viorel Șeicaru, a fost condamnat la 5 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Alți 3 agenți au primit între 2 ani și jumătate și 4 ani de detenție, iar ceilalți 4 au fost condamnați la pedepse cu suspendare. Totul a avut loc în septembrie 2020, în zona Eroii Revoluției, unde bărbații le-au reproșat polițiștilor că îi amendează pe cei care nu purtau măști de protecție.
Polițiștii s-au enervat, i-au încătușat pe cei doi și i-au aruncat în mașinile de serviciu. Unul dintre bărbați a fost dus pe un teren viran de la marginea Capitalei, unde a fost bătut aproximativ jumătate de oră, inclusiv cu bastoanele. La final, șeful echipei a urinat pe victimă.
Celălalt bărbat a fost, la rândul său, agresat și apoi abandonat într-o altă zonă. Curtea de Apel București a pronunțat verdictul după un proces lung. Pedepsele sunt însă mai mici decât cele stabilite inițial de Tribunalul București.
Ulterior, polițiștii și-au dat demisia sau au fost concediați după ce au fost trimiși în judecată. Între timp, una dintre victime a murit de cancer.
