A pus 10 € într-un cont de economii în 2005 și nu s-a mai atins de el. L-a verificat după 20 de ani: "Răsfăț"
Un tânăr francez a deschis în 2005 un cont de economii Livret A, depunând suma minimă necesară – 10 euro. A uitat complet de el timp de 20 de ani. Recent, întors dintr-o misiune în străinătate, a decis să verifice contul. Ce a găsit l-a făcut să râdă însă. Ce sumă a găsit în cont bărbatul, după 20 de ani în care nu s-a atins de el.
Soldatul a povestit întreaga experiență pe rețeaua socială Reddit, unde a relatat cu umor descoperirea. "Copleșit de emoție, am decis să reinvestesc comoara într-o prăjitură cu reducere de 50% de la brutărie. Un răsfăț!", a scris el.
A câștigat 3,70 euro în 20 de ani
Contul de economii fusese deschis în 2005, iar între timp nu a mai fost alimentat sau accesat. În mod surprinzător, acesta nu fusese închis, deși legea Eckert din Franța prevede închiderea conturilor inactive. În două decenii, cei 10 euro i-au adus un câștig de doar 3,70 euro – o medie de randament anual de 1,586%, potrivit La Depeche.
Deși este extrem de popular în Franța, Livret A nu este un instrument de economisire care să aducă profituri semnificative. Din 1 februarie 2025, rata dobânzii a fost fixată la 2,4%, un nivel considerat stabil, dar scăzut, mai ales în contextul inflației.
Livret A rămâne totuși o opțiune sigură, folosită în principal pentru păstrarea economiilor. Banii depuși acolo sunt gestionați de Caisse des Dépôts et Consignations și sunt direcționați către locuințe sociale și proiecte de reabilitare urbană.
