Autorităţile din Suedia au respins cererea unui cuplu care voia să-şi numească fiul Vladimir Putin. Ce alte nume sunt interzise în ţară
Un cuplu suedez a aflat, recent, că bebeluşul lor nu va putea purta numele ales. Agenţia guvernamentală Skatteverket a respins cererea celor doi de a-şi boteza fiul nou-născut Vladimir Putin. Conform regulamentului în vigoare, prenumele nu trebuie să fie ofensatoare şi nici să riște să le provoace neplăceri purtătorilor pe viitor.
Agenția guvernamentală suedeză Skatteverket a respins cererea unui cuplu de a-și numi fiul Vladimir Putin, potrivit radiodifuzorul public al țării, citat de Independent. În Suedia, părinţii sunt obligaţi să raporteze autorităţilor numele bebeluşilor în primele trei luni de la naştere, iar opţiunea aleasă de cei doi - numele preşedintelui rus Vladimir Putin - nu a fost pe gustul administraţiei locale.
Legea privitoare la numele copiilor a fost adoptată în 1982 și actualizată în 2017. Conform regulamentului, prenumele nu trebuie să fie ofensatoare şi nici să riște să le provoace neplăceri purtătorilor pe viitor. De asemenea, prenumele trebuie să fie diferite de numele de familie. Pe "lista neagră" a oficialilor suedezi se află şi o serie de cuvinte interzise, care, "dintr-un motiv evident, nu sunt potrivite ca prenume”. Legea se aplică și în cazul adulților care doresc să își schimbe numele.
Potrivit statisticilor existente, în ţara nordică există 1.413 bărbați numiți Vladimir. Iar dintre aceştia, niciunul nu are şi numele de familie Putin. Alte nume respinse de agenție sunt Allah, Q, Ford și Pilzner. Cu toate acestea, există şi nume mai puţin obişnuite, precum Metallica sau Google, care au reuşit să ocolească legea suedeză.
Potrivit unui site de turism, care foloseşte cifre oficiale puse la dispoziţie de Biroul de Statistică din Suedia, cele mai populare 10 nume de băieți din ţară sunt Noah, William, Hugo, Lucas, Liam, Oscar, Oliver, Matteo, Elias și Adam.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰