Foto Ce i-a şoptit prinţul Charles soţiei sale, la ceremonia de deschidere a Parlamentului. Curioşii i-au citit pe buze nemulţumirea
Ceremonia organizată cu ocazia Deschiderii de stat a Parlamentului Britanic a fost marcată de momente inedite, începând cu vestea că discursul tradiţional al reginei Elisabeta va fi susţinut, în premieră, de prinţul Charles şi până la mesajul abia şoptit pe care acesta i l-a transmis soţiei sale, Camilla. Un expert susţine că i-a citit pe buze replica plină de nemulţumiri.
Pentru prima dată în ultimii 59 de ani, Regina Elisabeta a II-a nu a rostit discursul tradiţional din Parlamentul britanic. Problemele de sănătate nu i-au permis. În locul ei a luat cuvântul prinţul Charles, cel care îi va urma pe tron.
Prinţul Charles i-a ţinut locul reginei Elisabeta a II-a la deschiderea Parlamentului
Aşezat la stânga coroanei pe care urmează să o moştenească de la mama sa, acesta a susținut primul său discurs al tronului, care deschide în mod oficial o nouă sesiune a Parlamentului Marii Britanii. Astfel, a fost marcat astfel un moment de cotitură în istoria monarhiei britanice.
Vizibil emoţionat, prinţul Charles s-a aşezat pe scaunul ceremonial ocupat în trecut de tatăl său, prinţul Philip, când o însoţea pe regină. I-au fost alături soţia sa, Camilla, şi fiul lor, prinţul William. Prinţul Charles le-a vorbit parlamentarilor despre cele mai importante proiecte pe care guvernul condus de Boris Johnson le are de îndeplinit în acest an. "Prioritatea guvernului Majestăţii sale este să crească şi să întărească economia şi să ajute la scăderea costului vieţii de zi cu zi pentru oamenii de rând", a declarat prinţul Charles.
- "Discursul Regelui". Pentru prima dată în ultimii 59 de ani, Regina Elisabeta a II-a nu a venit în faţa...
- Moment istoric. Prinţul Charles a susținut, la vârsta de 73 de ani, primul său discurs al tronului. La dreapta sa...
- Harry şi Meghan, excluşi din balcon la Jubileul Reginei. Suverana de 96 de ani a luat decizia "după o atentă...
Ce i-a şoptit prinţul Charles soţiei sale, Camilla
Dar pe lângă aspectul solemn al ceremoniei, oamenii nu s-au putut abţine să nu arunce o privire de ansamblu pentru a lua pulsul relaţiilor dintre membrii familiei regale britanice. Un moment care le-a stârnit multora interesul este cel în care prinţul Charles şi soţia sa, Camilla, elegant îmbrăcaţi, coboară din maşină în faţa Parlamentului. Înainte să pătrundă în incinta clădirii, cei doi au schimbat câteva cuvinte, în şoaptă, departe de urechile ciulite ale curioşilor.
Potrivit unui expert în citirea pe buze, prinţul Charles şi-ar fi exprimat astfel nemulţumirea. I-ar fi spus "Dumnezeule, asta a fost chiar neplăcut", a declarat Jeremy Freeman pentru Mirror. La scurt timp după acest moment, prinţul Charles a fost văzut gesticulând către Camilla, ca şi cum i-ar cere să se ridice în picioare. Expertul spune că i-a strecurat soţiei şi două vorbe, atrăgându-i atenţia asupra posturii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰