Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Condamnată la un an de închisoare în Japonia după ce şi-a ţinut fiica în congelator timp de 20 de ani

Şi-a ţinut timp de 20 de ani fiica moartă în congelator, iar acum femeia din Japonia a fost condamantă la un an de închisoare. 

de Redactia Observator

la 18.12.2025 , 14:35

Condamnată la un an de închisoare în Japonia după ce şi-a ţinut fiica în congelator timp de 20 de ani Congelator - Profimedia

Un tribunal japonez a condamnat, joi, o femeie în vârstă de 76 de ani la un an de închisoare, cu suspendare pe trei ani, pentru că a abandonat şi ascuns cadavrul fiicei sale timp de aproximativ 20 de ani într-un dulap şi apoi într-un congelator, în locuinţa sa din Ami, prefectura Ibaraki, transmite agenţia Kyodo.

Filiala din Tsuchiura a Tribunalului districtual Mito a pronunţat sentinţa după ce procurorii au solicitat o pedeapsă de un an de închisoare. Conform procesului, fiica cea mare a lui Keiko Mori, Makiko, în vârstă de 29 de ani, a fost ucisă în urmă cu aproximativ 20 de ani de soţul ei, scrie Agerpres.

Şi-a ascuns fiica în congelator 20 de ani

Articolul continuă după reclamă

Judecătoarea Shizuka Asakura a declarat că Mori a ascuns cadavrul într-un dulap şi l-a mutat ulterior într-un congelator după ce a intrat în descompunere, adăugând că fiica ei avea probleme comportamentale şi comisese acte de violenţă domestică.

Conform hotărârii, Mori a abandonat cadavrul într-un dulap în perioada 16-31 iulie 2005 şi ulterior într-un congelator, până la 23 septembrie 2025.

Femeia a fost arestată în septembrie, după ce a recunoscut că a ţinut cadavrul fiicei sale într-un congelator timp de 20 de ani. Ea s-a prezentat la poliţie, împreună cu un membru al familiei, pentru a raporta că a ţinut un cadavru în congelator şi că acesta aparţinea fiicei sale, născută în 1975, a declarat la acea vreme pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei locale. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ce contează mai mult când alegeţi jucăriile pentru copii?
Observator » Mapamond » Condamnată la un an de închisoare în Japonia după ce şi-a ţinut fiica în congelator timp de 20 de ani