Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Drama unui bărbat care a descoperit că sora lui îi e soţie: "Nu ştiu ce să fac, e mama copiilor mei"

Un bărbat din Marea Britanie a descoperit că femeia alături de care şi-a întemeiat o familie îi este soră biologică. Acum, omul se confruntă cu o problemă existenţială şi nu ştie cum să gestioneze situaţia, cu atât mai mult cu cât are şi doi copii.

de Redactia Observator

la 18.03.2023 , 11:42

Drama unui bărbat care a descoperit că sora lui îi e soţie: "Nu ştiu ce să fac, e mama copiilor mei" - Profimedia - imagine ilustrativă

Bărbatul şi-a spus povestea pe o reţea de socializare, cerând ajutorul şi sfaturile celor care i-au văzut postarea. Acesta spune că a fost abandonat la naştere, motiv pentru care nu mai ştie nimic despre familia sa reală. Peste ani, după ce s-a căsătorit cu femeia visurilor sale, a primit o veste şocantă: aceasta nu era nici mai mult nici mai puţin decât sora sa biologică.

Medicii au fost cei care au descoperit acest lucru, după ce femeia s-a îmbolnăvit şi a avut nevoie de un transplant de rinichi. În timpul testelor de compatibilitate, medicii au observat o asemănăre genetică mult peste limita obişnuită între cei doi. Testele ulterioare au scos adevărul la iveală.

"Soția mea s-a îmbolnăvit imediat după ce s-a născut fiul nostru și acum are nevoie de un transplant de rinichi. Am verificat la rudele ei și niciuna nu era compatibilă sau un donator viabil. Am decis să mă testez pentru a vedea dacă pot dona. Zilele trecute am primit un telefon în care mi s-a spus că sunt compatibil. Medicul a spus apoi că vrea să facă teste suplimentare din cauza unor informații din rezultatele testelor de țesut HLA (antigenul leucocitar uman). Nu am stat prea mult pe gânduri și am fost de acord", a declarat bărbatul potrivit Mirror.

Articolul continuă după reclamă

Tânărul este acum complet confuz şi nu ştie cum să reacţioneze. El a precizat că o cunoaşte pe soţia sa de 8 ani, sunt căsătoriţi de 6 ani şi au împreună doi copii. "Am fost șocat și confuz. Mi-a explicat că, din cauza modului în care informațiile ADN se transmit din generație în generație, un părinte la un copil ar putea avea o potrivire de cel puțin 50 la sută, iar frații ar putea avea o potrivire de 0-100%. Era rar să ai o compatibilitate mare între soț și soție. Am întrebat ce înseamnă asta. Suntem înrudiți - nu, nu glumesc. Și nu știu ce să fac mai departe, dar știu că ar putea fi greșit. Este soția mea și mama copiilor noștri", a mai spus acesta.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Mapamond » Drama unui bărbat care a descoperit că sora lui îi e soţie: "Nu ştiu ce să fac, e mama copiilor mei"