Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Educatoare executată pentru că a otrăvit 25 de copii, în China. Femeia a recurs la gestul extrem după o ceartă cu un coleg de muncă

O educatoare din China a fost executată pentru că a otrăvit 25 de copii. Fapta a avut loc 2019, atunci când Wang Yun, în vârstă de 39 de ani, a adăugat în mâncarea micuţilor o substanţă toxică. Conform instanţei, gestul ei ar fi fost provocat de o dispută cu un coleg de muncă. În urma problemelor provocate de otrăvire, un copil a murit în anul 2020.

de Redactia Observator

la 14.07.2023 , 14:17

Educatoare executată pentru că a otrăvit 25 de copii, în China - Shutterstock

O educatoare din China, condamnată la moarte de o instanță chineză, a fost executată în această săptămâna. Ea a fost judecată și condamnată pentru că a otrăvit 25 de copii. Una dintre victime a murit. O fostă educatoare de grădiniță a fost executată într-o închisoare din centrul Chinei după ce a ucis un copil și a rănit alți 24, a anunțat vineri presa de stat, citată de Reuters.

Femeia a pus intenţionat otravă în mâncarea copiilor 

Wang Yun, în vârstă de 39 de ani, a făcut apel fără succes la sentința pronunțată în septembrie 2020 de către tribunalul orașului Jiaozuo, în provincia Henan, potrivit Mediafax. Joi, aceeași instanță a verificat identitatea lui Wang, a escortat-o la locul de execuție și a pus în aplicare sentința de condamnare la moarte, au explicat autoritățile chineze.

Articolul continuă după reclamă

În martie 2019, Wang a adăugat în mâncarea copiilor o substanță toxică. Gestul a fost provocat de o dispută cu un coleg, a stabilit instanța. În ianuarie 2020, unul dintre copii a murit din cauza problemelor medicale provocate de otrăvire.

Femeia a făcut a făcut apel fără succes la sentința pronunțată în septembrie 2020 de către tribunalul orașului Jiaozuo. Ieri, ea a fost executată în închisoare, după sentinţa de condamnare la moarte. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Mapamond » Educatoare executată pentru că a otrăvit 25 de copii, în China. Femeia a recurs la gestul extrem după o ceartă cu un coleg de muncă