Fiul și-a zidit mama moartă în dormitor şi i-a luat pensia timp de doi ani de zile. Oroare la Milano, în Italia
Un bărbat în vârstă de 50 de ani şi-a zidit mama moartă în dormitorul casei, pentru a-i lua pensia. Individul a fost dat pe mâna poliției chiar de iubită, după ce a încasat de pe urma bătrânei nu mai puțin de 1.700 de euro pe lună, timp de doi ani de zile.
Potrivit ANSA, grozăvia s-a întâmplat în Buccinasco, o localitate din provincia Milano, Italia. Mama bărbatului, o bătrână în vârstă de 80 de ani, a murit din cauze naturale în 2019. Pentru a continua să încaseze pensia femeii, 1.700 de euro pe lună, fiul acesteia a ticluit un plan și l-a pus în aplicare. A dus cadavrul în dormitor, l-a înfășurat în pungi din plastic, peste care a pus apoi argilă și lemn.
Grozăvia a fost decsoperită de autorități, după ce italianul i-a mărturisit iubitei lui ce a făcut, femeia raportându-l poliției.
"În casa noastră este un cadavru!", le-ar fi spus carabinierilor, potrivit publicației Corriere della Sera.
Individul și-a recunoscut fapta. Oamenii legii au sechestrat casa și au dispus poprirea asupra tututor conturilor curente ale bărbatului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰