Gestul bizar făcut de bărbatul care a încercat să-şi omoare soţia şi copiii, înainte să plonjeze intenționat cu o Tesla de pe stânci, la Devil's Slide
Apar noi detalii în cazul bărbatului care a încercat să-şi omoare familia, plonjând intenționat cu o Tesla de pe stânci, la Devil's Slide. Folosindu-se de imaginile de pe camerele de supraveghere din apropierea casei acestuia, oamenii legii şi-au pus şi mai multe semne de întrebare când au văzut ce a făcut bărbatul cu doar câteva zile înainte de accident.
Dr. Dharmesh A. Patel, în vârstă de 42 de ani, a fost acuzat că a încercat intenționat să-și ucidă soția Neha, în vârstă de 41 de ani, pe fiul lor de patru ani și pe fiica lor de șapte ani. Bărbatul a sărit cu mașina sa Tesla de pe marginea unei stânci, în SUA.
Acum, au apărut imagini de pe camera de supraveghere a unui localnic, care îl arată pe Patel livrând flori tuturor vecinilor în Ajunul Crăciunului, cu doar câteva zile înainte de accident. Gestul le pune numeroase semne de întrebare oamenilor legii.
Doctorul și familia sa rămân la Spitalul Stanford, iar Patel va fi trimis la închisoarea din San Mateo, sub suspiciunea de tentativă de omor și abuz asupra copiilor. Acum, au apărut detalii despre ceea ce părea a fi un stil de viață ''idilic''. Patel a fost adesea văzut jucându-se cu copiii săi și trimitea felicitări de Crăciun tuturor cunoscuţilor. ''Sunt o familie frumoasă, idilică. Este atât de ciudat pentru că este un tip grozav. Poate a avut un moment de nebunie.''
Poliția nu mai fusese chemată din 2017, când a venit la domiciliu de 9 ori, ca răspuns la alarmele de intrare prin efracție și rapoartele unor persoane suspecte în apropiere. Incidentele au fost etichetate de poliție drept alarme false.
- Cine este bărbatul care ar fi încercat să-şi omoare familia, plonjând intenționat cu o Tesla de pe stânci, pe...
- Un tată a plonjat intenționat cu o Tesla de pe stânci, cu soția și cei doi copii înăuntru. Mașina s-a...
- Doi copii și părinții lor, supraviețuire miraculoasă după ce au plonjat cu o Tesla de pe stâncă. S-au...
Accident de tip crimă-sinucidere
Maşina în care erau cei doi copii şi părinţii lor a căzut în gol zeci de metri. Vehiculul s-a făcut praf, iar echipele de salvare nu au putut să ajungă decât cu elicopterul în zona unde era vehiculul. Pompierii au coboarât în rapel şi i-au recuperat mai întâi pe cei doi copii.
Marți, poliția l-a acuzat pe Patel de tentativă de omucidere și abuz asupra copiilor, pretinzând că incidentul a fost o tentativă de tip crimă - sinucidere care a mers prost, notează Daily Mail.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰