Giulia şi Alessia au murit tragic, spulberate de tren în Italia. Mama celor două surori nu e de găsit: ar fi fugit în România de luni bune
Două surori, Giulia şi Alessia, au murit împreună, spulberate de un tren de mare viteză în Italia. Fetele s-au stins tragic, la doar 15 şi 16 ani, lăsând în urmă o familie îndoliată, dar şi multe întrebări fără răspuns. Mama lor, o româncă ce-şi refăcuse viaţa alături de un soţ italian, s-a întors în ţară cu mai multe luni în urmă. Vecinii nici nu vor să audă de ea şi o acuză că şi-a abandonat familia. Unii cred că nu-şi va conduce fetele nici măcar pe ultimul drum.
O tragedie fără margini a tulburat liniştea unui orăşel din Italia. Două surori au murit spulberate de tren, duminică dimineaţă, în circumstanţe care rămân încă greu de clarificat. Alessia avea doar 15 ani, iar Giulia urma să împlinească în scurt timp 17 ani. În loc să-i cânte "La mulţi ani", familiei îndoliate nu-i mai rămâne decât să se uite la fotografii şi să-şi plângă durerea. Cel mai probabil, cele două adolescente traversau şinele de cale ferată când s-a produs nenorocirea, relatează La Repubblica.
Giulia şi Alessia au murit spulberate de tren, în Italia
Giulia şi Alessia Pisanu locuiau în Madonna di Castenaso, lângă Bologna, acolo unde tatăl lor avea o companie de logistică. Trenul de mare viteză le-a izbit în timp ce trecea prin gara Riccione din Rimini, în drum spre Milano. Potrivit martorilor, cele două adolescente au fost văzute în staţia feroviară cu puţin timp înaintea incidentului, încercând să treacă peste şine. Câteva clipe mai târziu, totul se terminase pentru ele. Câteva ore mai târziu, tatăl victimelor a ajuns la Riccione, însoţit de fratele său. La locul tragediei se adunaseră deja mai mulţi apropiaţi de-ai familiei. Unii veniseră acolo chiar înaintea carabinierilor. Nimeni nu voia să creadă că fetele au murit şi sperau, totuşi, la un miracol. Însă moartea nu dă înapoi. Când au înţeles că nu mai e nicio şansă pentru cele două, mulţi au izbucnit în lacrimi.
Tot ei au fost primii care au consolat-o pe Ştefania, sora vitregă a celor două adolescente lovite de tren. Mai mare decât Giulia şi Alessia, fata se născuse în România, dintr-o relaţie anterioară de-a mamei. Trăia însă în casa lui Vittorio, tatăl copilelor care urmăreşte, copleşit de suferinţă, evoluţia investigaţiilor. În schimb, mama nu e de găsit. Femeia ar fi plecat înapoi în ţară de câteva luni, cel mai probabil din luna decembrie. "Preferăm să nu comentăm nimic, pentru moment", a declarat Ştefania, adăugând că trec prin "clipe tragice".
- Momentul în care un nigerian e ucis în bătaie pe o stradă din Italia, filmat de o moldoveancă: "Eram...
- Fetiță de 2 luni din Italia, în stare critică după ce părinții au lăsat-o în mașină ca să se certe....
- Detalii înfiorătoare despre mama care și-a abandonat fetița 6 zile, pentru o întâlnire pe Tinder. Micuța ar fi...
Vestea i-a şocat pe vecini. Mama fetelor s-ar fi întors în România
Sasà, proprietarul unei pizzerii din centrul localităţii, spune că tatăl fetelor era un client fidel la restaurantul său. "M-a ajutat cu mutările de câteva ori, de fapt eu sunt clientul lui. Este o persoaneă serioasă, mereu disponibilă să-mi sară în ajutor", mărturiseşte acesta. Maurizio Marzaduri, care deţine împreună cu soţia lui, Roberta, o terasă din apropiere, povesteşte că a locuit o bună bucată de vreme în vecinătatea familiei Pisanu. "Pe Giulia, fata cea mare, am întâlnit-o şi de trei ori pe zi. Îşi scotea des câinele la plimbare, iar dacă o vedeam pe stradă când eram în maşină o salutam cu un claxon. Era un copil bun, amabil", îşi aminteşte el. Nici nu vrea să vorbească despre mama care i-a abandonat pe toţi, fără prea multe explicaţii. "Eu şi soţia am fost şocaţi să aflăm vestea."
Giulia ar fi împlinit 17 ani în luna septembrie şi visa să devină coafeză. Amândouă erau eleve de liceu, iar mezina talentată mergea la Şcoala de Arte din Bologna.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰