Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Pățania unei femei de 28 de ani. A născut în timp ce făcea un duș, fără să știe că este însărcinată

Dimitty Bonnet, o femeie de 28 de ani din Australia, a avut parte de surpriza vieții după ce a născut în timp ce făcea un duș, fără a ști că este însărcinată. Asta deși a mai dat naștere de două ori în trecut.

de Redactia Observator

la 05.04.2022 , 16:15

femeie la duș Pățania unei femei de 28 de ani. A născut în timp ce făcea un duș, fără să știe că este însărcinată - Shutterstock (imagine ilustrativă)

Mama a doi copii, Dimitty Bonnet a rămas în stare de șoc atunci când a simțit că urmează să nască, deși habar nu avea că este gravidă, după spusele ei. Femeia și partenerul de viață, un bărbat de 42 de ani, părinți a doi copii - Nate, de 5 ani, și Darci, de 3 ani, considerau că familia este completă așa că nu au luat în calcul un nou bebeluș.

Potrivit Mirror Online, Dimitty a avut ciclu menstrual regulat și chiar a făcut un test de sarcină, care a ieșit negativ, cu câteva săptămâni înainte de a naște, pe 26 februarie 2022, la 1:30 AM. Soțul ei, Jason, dormea atunci când a auzit-o strigând după ajutor. Bărbatul s-a repezit imediat în baie, acolo unde a găsit-o pe Dimitty acoperită cu sânge și cu un nou-născut în brațe.

"M-am simțit puțin rău la stomac"

Articolul continuă după reclamă

"Greutatea mea a fluctuat întreaga viață, așa că nu m-am gândit prea mult atunci când am luat câteva kilograme. Am presupus că e din cauza lockdown-ului, și oricum nu se vedea prea mult", a mărturisit femeia, potrivit sursei citate. "Zburasem cu avionul cu o lună înainte și chiar am făcut o rază cu șase săptămâni înainte de a naște. Nu am avut nici cea mai mică idee că aștept un copil - și ca să fiu sigură am făcut un test de sarcină cu o lună înainte, care a ieșit negativ", a mărturisit ea.

Pe acelaşi subiect

"În seara de dinainte de a naște m-am simțit ciudat. M-am simțit puțin rău la stomac, așa că am dus copiii la culcare și m-am pus mai repede în pat. Pe la 1 noaptea m-am trezit și mă simțeam foarte neconfortabil. Era ca și cum aveam nevoie să merg la toaletă, dar degeaba. Durerea a început să se înrăutățească, așa că m-am decis să fac un duș ca să mă simt mai bine. Nu am vrut să îl trezesc pe soț, așa că am lăsat luminile stinse și am făcut duș pe întuneric. Am simțit nevoia să împing, iar în următoarea clipă țineam capul bebelușului în mâini", a povestit ea. În stare de șoc și confuzie, Dimitty a reușit să se pună jos și, după ce a mai împins o dată, copilul a venit pe lume.

A născut un copil perfect sănătos - Harvey Eric Barry Timmins

Speriați, cei doi au chemat o ambulanță, care a venit în ajutor 15 minute mai târziu, însă în timp util. Paramedicii au tăiat cordonul ombilical al copilului și s-au asigurat că atât el cât și mama sunt într-o stare de sănătate bună, după care i-au transportat la spital, acolo unde au fost monitorizați timp de 24 de ore. Bebelușul, perfect sănătos, a fost numit Harvey Eric Barry Timmins. A avut 2.9 kilograme la naștere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Pățania unei femei de 28 de ani. A născut în timp ce făcea un duș, fără să știe că este însărcinată