Observator » Mapamond » Polițistă găsită moartă în casă de propriii săi colegi, îngrijorați că nu a ajuns la muncă. Femeia de 35 de ani din Franța era mamă a 2 copii

Polițistă găsită moartă în casă de propriii săi colegi, îngrijorați că nu a ajuns la muncă. Femeia de 35 de ani din Franța era mamă a 2 copii

Polițistă găsită moartă în casă de proprii săi colegi, îngrijorați că nu a ajuns la muncă. Femeia de 35 de ani din Franța era mamă a 2 copii - Profimedia
Monica Palade | Timp citire: 1 minut
Publicat la 16.03.2023, 23:18 | Modificat la 16.03.2023, 23:36

Sfârșit tragic pentru o polițistă de 35 de ani. Femeia a fost găsită moartă în casa ei, joi, de către colegii săi. Soțul tinerei a fost reținut de oamenii legii.

Incidentul a avut loc în Ronquerolles, Val-d'Oise, Franța, informează Nice Matin. Alerta a fost dată chiar de colegii polițistei municipale, îngrijorați de absența acesteia de la serviciu. Sosiți la casa femeii, aceștia au găsit-o fără viață. Din primele informații ar fi fost strangulată.

Găsită moartă în propria casă

Vestea morții i-a șocat pe vecinii polițistei. „Am văzut sosind oamenii legii. E ciudat că s-a întâmplat pe strada mea. Nu o cunoșteam în mod deosebit, dar când ne întâlneam, ne salutam. Devine din ce în ce mai rău, așa ceva”, a mărturisit un sexagenar, potrivit Le Parisien.

Articolul continuă după reclamă

„ Ar fi sugrumat-o. Era divorțată și avea doi copii din această prima căsătorie, care merg la școală în oraș. Ea locuia cu acest bărbat mai tânăr decât ea de aproximativ un an și jumătate. Se pare că ar fi șomer”, a declarat un alt localnic.