Relaţie secretă între o profesoară şi eleva ei: "E iubire adevărată". Şocat de mesajele găsite, soţul femeii a alertat liceul din SUA
O profesoară de muzică în vârstă de 26 de ani e acuzată că a întreţinut relaţii sexuale cu una din elevele sale, o adolescentă de 17 ani de care "s-a îndrăgostit nebuneşte". Femeia din Statele Unite ale Americii a fost denunţată chiar de soţul său, care descoperise ce se petrecea în propria casă atunci când era plecat. Tânăra a fost arestată şi se va confrunta cu consecinţele faptelor sale.
O tânără profesoară din Statele Unite a devenit mult prea apropiată de una din elevele sale. Olivia Lois Ortz, în vârstă de 26 de ani, preda muzică într-un liceu din Pennsylvania când a întâlnit-o pe fata cu nouă ani mai mică. Tânăra fusese angajată în departamentul de Arte în locul unui alt cadru didactic acuzat de agresiune sexuală. Iar istoria pare să se repete într-o anumită măsură, întrucât Olivia a fost acuzată de întreţinere de relaţii intime cu minori.
Relaţia secretă cu eleva, denunţată de soţul profesoarei
Cel care a denunţat-o este propriul soţ, Cody Ortz, care a colaborat anul acesta cu aceeaşi instituţie de învăţământ, fără a avea un contract permanent. Acesta a devenit suspicios când, întors acasă după o vizită în Florida, a observat cu stupoare că soţia sa avea conversaţii nepotrivite cu o elevă pe care ar fi adus-o în apartament de cel puţin două ori. A alertat imediat conducerea liceului, care a demarat procedurile legale. Oamenii legii au descoperit cu schimb de peste 100 de mesaje cu tentă sexuală între cele două tinere. Ar fi folosit chiar şi un limbaj codat, pentru a se avertiza dacă cineva prinde de veste de aventura lor amoroasă.
Eleva a povestit că a fost acasă la profesoara sa, unde a rămas inclusiv peste noapte când soţul ei era plecat. Totul, în numele "iubirii adevărate". Potrivit investigatorilor din Borough, citaţi de Daily Star, femeia şi-a recunoscut vina la sfatul avocaţilor şi s-a predat poliţiei. Pentru a nu sta după gratii, are de plătit o amendă în valoare de 150.000 de dolari, însă sancţiunile nu se opresc aici. Aceasta nu va mai putea preda, iar ancheta continuă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰