Galerie foto Tată condamnat la închisoare pentru că s-a căsătorit cu fiica lui de 20 de ani, după ce a abandonat-o când era copil, în SUA: "M-am săturat să-mi irosesc viaţa”
Un bărbat din SUA a ajuns după gratii după ce autorităţile au aflat că s-a căsătorit cu fiica lui de 20 de ani. Omul o abandonase la scurt timp după naştere, ajungând să se întâlnească pentru prima dată în urmă cu 3 ani.
Travis Fieldgrove, originar din Nebraska, a început o relaţie sexuală cu Samantha Kershner la trei ani după ce s-au cunoscut pentru prima dată. Oamenii aveau să afle însă un adevăr mult mai sumbru: femeia era de fapt chiar fiica lui, pe care o părăsise la scurt timp de la naştere. Ambii au ajuns în spatele gratiilor.
Kershner, care avea 20 de ani când şi-a început relaţia amoroasă, a mărturisit că era la fel de dornică ca tatăl ei să facă lucrurile să meargă între ei, relatează Mirror. Ulterior însă autorităţile au aflat că făcuse un pariu cu sora ei vitregă că va reuşi să ajungă prima în patul lui Fieldgrove, înaintea ei. Toate detaliile privind idila inacceptabilă au fost făcute publice în instanţă.
Ambii credeau că vor scăpa basma curată şi vor continua să-şi trăiască relaţia incestuoasă, însă povestea a ajuns repede la urechile poliţiştilor. Când legea i-a ajuns din urmă, tatăl a primit sentinţa de 2 ani de închisoare. Un an mai târziu a primit încă doi ani tot pentru o tentativă de incest. Fiica lui a fost condamnată în instanţă la 22 de zile de închisoare.
Kershner s-a născut în 2000, însă vestea venirii ei pe lume nu l-a bucurat pe tatăl său prea mult. La scurt timp şi-a făcut bagajele şi a plecat pentru a începe o nouă viaţă alături de o altă femeie. Când fiica lui a împlinit 17 ani, Travis s-a întors, iar după 3 ani, aproprierile dintre ei doi au depăşit linia tată-fiică şi s-au transformat într-o relaţie amoroasă.
Un pariu între surori, bazat pe gelozie
Autorităţile au aflat ce se întâmplă pentru prima dată când fosta soţie a lui Travis le-a denunţat relaţia incestuoasă la poliţie. Oamenii legii au început apoi să cerceteze cazul, în urma acuzaţiilor, descoperind cu repeziciune că cei doi se lăudau inclusiv pe Facebook cu „povestea lor de dragoste”.
La scurt timp după ce poliția a fost implicată, Fieldgrove și Kershner s-au căsătorit. Potrivit detectivilor, dorinţa sexuală a Samanthei pentru tatăl ei „a provenit dintr-o competiție bazată pe gelozie cu sora ei vitregă, puseseră pariu care consta în a face sex cu tatăl lor”.
La început, perechea a negat că ar fi înrudiți, dar argumentele au picat atunci când un test ADN a constatat că bărbatul îi este într-adevăr tată. Pe lângă condamnare, acesta a primit şi ordin de restricţie şi îi este interzis să-şi contacteze fiica după eliberare.
În noiembrie anul trecut, Travis postase pe Facebook un mesaj în care îşi anunţa decizia de a respecta legea şi astfel, de a nu se mai apropia de propria lui fiică, după ce avea să iasă din închisoare: „Bună dimineaţa. Toţi ştiţi că de-abia aştept să merg acasă. Mai am o lună şi 16 zile, abia aştept, dar să fiu din nou în închisoare m-a făcut să realizez ceva de data asta. Viaţa este scurtă şi m-am săturat să-mi irosesc viaţa”
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰