"Tatăl meu a murit în decembrie. Îl puteţi găsi în pat". Un italian a stat luni întregi cu cadavrul părintelui său în casă. Ce au descoperit carabinierii
"Tatăl meu a murit în decembrie din cauza unui infarct. Îl puteţi găsi, acasă, în pat", le-a mărturisit un italian carabinierilor din Zagarolo, potrivit Roma Today. Pensionarul, un fost colonel în cadrul Forţelor Aeriene italiene, a decedat la vârsta de 78 de ani.
Un italian în vârstă de 40 de ani le-a dezvăluit carabinierilor din localitatea Zagarolo, situată în provicia Roma din Lazio, că tatăl său a decedat în urma unui infarct în urmă cu patru luni și că trupul neînsuflețit se află încă în patul din casă.
Pensionarul murise în decembrie 2023 din cauza unui infarct, în vila sa situată în zona rurală a localităţii. Bătrânul era un fost membru al Forțelor Aeriene italiene.
Carabinierii de la postul local s-au prezentat la adresa indicată, iar ceea ce au găsit i-a şocat. Într-adevăr, oamenii legii au descoperit cadavrul bătrânului în pat, aşa cum indicase fiul său, însă întreaga locuinţă era îngropată în gunoaie, iar mirosul era înfiorător.
În urma unei prime examinări, cadavrul bărbatului nu prezenta semne evidente de violență. Iar medicul legist a confirmat că acesta nu a avut parte de o moarte violentă. Cu toate acestea, s-a cerut şi o autopsie pentru a înlătura orice îndoială cu privire la ce s-a întâmplat.
În urma acestei descoperiri, carabinierii au sigilat locuinţa fiului şi i-au confiscat telefonul. Serviciile sociale din Zagarolo au fost alertate și l-au preluat pe bărbatul în vârstă de 40 de ani în îngrijire.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰