Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Chefi la cuțite, 20 septembrie 2023. Povestea lui Valentin Gherguț: la 17 ani, nu s-a temut de sacrificii pentru a-şi împlini visul. "Vreau să fac țara recunoscută"

Chefi la cuţite, 20 septembrie 2023. Miercuri seară, chefii le-au dat din nou întâlnire fanilor, după ce cu o zi în urmă emisiunea a fost lider de piaţă pe toate targeturile. În ediția 13 a emisiunii Chefi la cuțite sezonul 12 , disponibilă pe Antena 1 şi în AntenaPLAY, a apărut Valentin Gherguț, un concurent care a reușit să îi uimească pe jurați cu dezvăluiri neaşteptate.

de Redactia Observator

la 20.09.2023 , 22:47

Chefi la cuțite, 20 septembrie 2023. Sezonul 12 al emisiunii Chefi la cuțite ne-a delectat nu doar cu rețete savuroase și combinații surprinzătoare de arome, ci și cu faptul că chefii au cunoscut concurenți de toate vârstele și din toate colțurile lumii. Potrivit a1.ro, printre ei s-an numărat și Valentin Gherguț, un tânăr în vârstă de doar 17 ani, cu o imensă pasiune pentru gătit.

Chefi la cuțite, 20 septembrie 2023. Cine este Valentin Gherguț

Ca să îi impresioneze pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, tânărul a ales să pregătească o rețetă de anghinare cu sos de roșii, sos de parmezan și sos de sparanghel. În timp ce gătea totul, acesta a dezvăluit faptul că pasiunea lui pentru gătit a îcneput în copilărie, datorită felului său gurmand.

Vezi și

„Îmi doresc să câștig Chefi la cuțite pentru a demonstra lumii faptul că un puști de 17 ani este capabil de o asemenea performanță. Vreau să realizez ceva de care părinții mei să fie mândri, pentru că ei au muncit foarte mult pentru mine”, a mărturisit el, dornic să primească cele trei cuțite și șansa de-a merge mai departe, în bootcamp, la Chefi la cuțite sezonul 12.

Pe acelaşi subiect

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au degustat atent preparatul și au votat, apoi au dorit să îl cunoască pe cel care a gătit farfuria.

„Am aproape 18 ani. Am început la 14 ani și jumătate, am avut acordul părinților. Am început ca practicant într-un hotel de 5 stele, am stat trei ani și jumătate, pe toate departamentele. Mi-am dat demisia ca să lucrez în altă parte, să învăț noi tehnici, noi preparate. Când o să mă fac mare vreau să fiu bucătar șef, să ajung să am restaurantul meu, bucătăria mea. Vreau să devin faimos pentru mâncarea mea și ca să fac țara recunoscută pentru asta. Sacrificiul meu este că zilnic mă trezesc la ora 5, plec la liceu în București, că eu stau în Ciolpani, fac o oră și jumătate pe drum. La ora 2 fug spre muncă, la ora 2 și jumătate încep programul, ies undeva la ora 9 sau 9 și jumătate”, a zis el.

„Păi când mai ai timp?”, au dorit chefii să afle, gândindu-se la teme și învățat. „Ajung la ora 11 acasă și atunci fac temele, sau le fac pe drum, în autobuz”, a dezvăluit tânărul ambițios.

Chefii l-au privit cu multă atenție și au fost impresionați de programul tânărului. I-au analizat atent preparatul și i-au spus ce a greșit la rețeta de anghinare, i-au dat sfaturi și apoi i-au dat verdictul: cu trei cuțite, tânărul a primit șansa de-a merge în bootcampul Chefi la cuțite sezonul 12.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Media » Chefi la cuțite, 20 septembrie 2023. Povestea lui Valentin Gherguț: la 17 ani, nu s-a temut de sacrificii pentru a-şi împlini visul. "Vreau să fac țara recunoscută"