CNA a retras licenţa Realitatea Plus. Propunerea, votată în unanimitate

Consiliul Naţional al Audioviualului (CNA) a decis retragerea licenţei pentru televiziunea Realitatea Plus. Hotărârea a avut la bază neplată unor amenzi din anul 2024.

de Redactia Observator

la 07.04.2026 , 16:55

CNA a retras licenţa Realitatea Plus. Propunerea, votată în unanimitate Ședința CNA din 7 aprilie 2026 - CNA

Consiliul Naţional al Audioviualului a decis retragerea licenţei pentru televiziunea Realitatea Plus, din cauza unor amenzi neplătite din anul 2024, şi a postului de radio Gold FM.

CNA anunță că a retras licențele de emisie pentru Realitatea Plus şi Gold FM

"Întrunit în ședința publică din data de 07.04.2026, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat situația radiodifuzorilor care nu au depus dovada achitării amenzilor aplicate în perioada ianuarie 2024 – septembrie 2025. În temeiul dispozițiilor art. 57 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, potrivit cărora: „Licenţa audiovizuală analogică se retrage de Consiliu în următoarele situații: (...) d) titularul nu depune la Consiliu, în termen de 6 luni de la data aplicării unei amenzi, dovada achitării acesteia”, Consiliul a decis retragerea licențelor audiovizuale deținute de societățile PHG MEDIA-INVEST S.R.L (pentru REALITATEA PLUS) și ANGUS RESOURCES S.R.L. (pentru GOLD FM)", a transmis CNA. 

Articolul continuă după reclamă

Forul audiovizual a analizat, în ședința publică de marți, situația amenzilor neplătite ale posturilor de televiziune din România. În urma raportului prezentat, s-a constatat că Realitatea Plus are 28 de amenzi neplătite din 2024, care totalizează 605.000 de lei (peste 120.000 de euro), relatează Pagina de Media. Potrivit Legii Audiovizualului, CNA poate retrage licența unei televiziuni dacă aceasta nu face dovada achitării amenzilor în termen de șase luni de la data aplicării.

La ședința care a durat mai multe ore au participat și reprezentanți ai PHG Media, societatea care operează Realitatea Plus. Propunerea de retragere a licenței a fost votată în unanimitate de cei prezenți: Valentin Jucan, Monica Gubernat, Dorina Rusu, Daniel Bârsan, Ionel Palăr, Mircea Toma și Vasile Bănescu. Georgică Severin și Lucian Dindirică, membri CNA, s-au retras de la vot. Postul ar urma să își înceteze emisia după ce primește informarea de la CNA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să nu mai mergeţi deloc în vacanţă anul acesta?
Observator » Media » CNA a retras licenţa Realitatea Plus. Propunerea, votată în unanimitate