Observator » Ştiri politice » Când va renunţa România la gazele ruseşti? Răspunsul premierului Nicolae Ciucă

Când va renunţa România la gazele ruseşti? Răspunsul premierului Nicolae Ciucă

Când va renunţa România la gazele ruseşti Când va renunţa România la gazele ruseşti - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 04.04.2022, 21:54 | Modificat la 04.04.2022, 22:07

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, răspunzând unei întrebări, că în ţara noastră nu s-a luat încă o decizie privind o eventuală renunţare la gazele ruseşti. "În acest moment, în România intră gaze pe reţeaua de conducte care aduc gaz din Rusia, nu s-a luat încă această decizie", arată el.

Întrebat dacă România va întrerupe legăturile economice cu Rusia, Nicolae Ciucă a răspuns: "România s-a angajat să respecte şi se angajează să respecte toate sancţiunile impuse la nivel internaţional, în conformitate cu deciziile tuturor organismelor din care facem parte".

Cât despre posibilitatea de a închide porturile româneşti pentru mărfurile ruseşti, premierul a subliniat: "România va repecta toate deciziile exact aşa cum ne-am asumat". "S-au luat decizii şi au fost sancţionate atât companii ruseşti, cât şi persoane din anturajul preşedintelui Putin, toate sunt pe lista de sancţiuni şi România respectă această decizie. Daţi-ne voie să analizăm şi împreună cu celelalte ţări, împreună cu ceilalţi parteneri. Se vor lua decizii după ce se va analiza", a declarat Nicolae Ciucă, potrivit news.ro.

Când va renunţa România la gazele ruseşti?

Articolul continuă după reclamă

Premierul a fost întrebat, de asemenea, când va renunţa România la gazele ruseşti. "În acest moment, în România intră gaze pe reţeaua de conducte care aduc gaz din Rusia, nu s-a luat încă această decizie", a răspuns el.

De asemenea, Nicolae Ciucă a precizat că în România nu există cetăţeni ruşi care ar urma să fie expulzaţi: "Din informaţiile pe care le am până acum, nu avem astfel de persoane". Se va analiza situaţia concretă, iar deciziile vor fi anunţate, a adăugat el.