Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ciprian Ciucu: "Îmi fac podcast." Edilul anunţă că îşi propune să ajungă în topul podcasturilor din ţară

Primarul General al Bucureștiului, liberalul Ciprian Ciucu, a anunțat că pregătește lansarea unui podcast dedicat politicilor și administrației capitalei, pentru a oferi urmăritorilor "guvernarea și prin ochii primarului".

de Redactia Observator

la 13.03.2026 , 19:34

Ciprian Ciucu: "Îmi fac podcast." Edilul anunţă că îşi propune să ajungă în topul podcasturilor din ţară Ciprian Ciucu: "Îmi fac podcast." Edilul anunţă că îşi propune să ajungă în topul podcasturilor din ţară - Profimedia

"Îmi fac podcast", anunță Ciprian Ciucu printr-un mesaj publicat pe Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Edilul a spus: "Eu nu am timp, chef și nici nu mă pricep să mă scalâmbăi pe TikTok și să vă captez atenția în trei secunde și să cultiv ura cu live-uri la întâmplare, cum îmi vine".

Primarul General a explicat că podcastul își propune să explice bucureștenilor modul în care se conduce un oraș și politicile necesare.

"Dacă vreți să înțelegeți Bucureștiul până în străfundurile sale, să aflați politicile pe care le avem în vedere pentru viitorul apropiat și mediu, să-i vedeți guvernarea și prin ochii mei, ai primarului, nealterată de titluri bombastice și înșelătoare, acest podcast vă este dedicat", se arată în mesajul lui Ciucu.

Primarul a precizat că inițiativa este "Work in progress (Lucrare în curs)", și că momentan nu a stabilit încă detaliile podcastului, însă a menționat că ora difuzării va fi "în afara programului".

"Nu am încă un nume pentru el, nu am încă un format (ex. un tandem cu un ziarist independent care să fie spin doctor, un alt invitat de fiecare dată etc.) și nu am decis dacă să fie live sau înregistrat. Nu am decis nici o dată la care să îl lansez, dar nu va mai dura mult", notează edilul.

Ciucu și-a propus și un obiectiv important pentru viitorul podcast: "până la sfârșitul anului să fie în top 20 podcasturi din România".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi întâmpinat probleme din cauza buletinelor electronice?
Observator » Ştiri politice » Ciprian Ciucu: "Îmi fac podcast." Edilul anunţă că îşi propune să ajungă în topul podcasturilor din ţară