Deputat afiliat PSD: Nu votez moţiunea, Bolojan e cel mai competent premier de după ‘89

Deputatul Alexandrin Moiseev, afiliat grupului parlamentar PSD, anunță că va vota împotriva moțiunii de cenzură și îl descrie pe actualul premier drept "cel mai competent" de după Revoluție. Parlamentarul invocă nevoia de stabilitate și contextul regional tensionat.

de Redactia Observator

la 28.04.2026 , 21:13

Alexandrin Moiseev, deputat afiliat PSD Alexandrin Moiseev, deputat afiliat PSD - Alexandrin Moiseev via Social Media

Într-o declarație fermă pe pagina sa de Facebook, Alexandrin Moiseev a transmis că nu va susține moțiunea de cenzură, argumentând că actualul șef al Guvernului trebuie lăsat să-și ducă mandatul până la capăt.

"Nu am cum să votez moțiunea de cenzură împotriva celui mai competent premier pe care România l-a avut de la Revoluție până în prezent", scrie Alexandrin Moiseev pe Facebook.

Deputatul susține că un vot pentru moțiune ar transmite un semnal negativ în regiune, în special către Republica Moldova și Ucraina.

Articolul continuă după reclamă

"Ar fi o palmă dată Basarabiei, de care sunt legat sufletește și care privește cu încredere spre România. Ar fi o palmă dată Ucrainei, de care mă leagă o prietenie sinceră și care are nevoie de stabilitate în regiune."

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Anunț clar înainte de vot

Moiseev a spus explicit cum va vota în Parlament, eliminând orice speculație.

"Dacă cineva se întreabă cum voi vota la moțiune, răspunsul este simplu: ÎMPOTRIVĂ."

Parlamentarul consideră că actualul context geopolitic impune continuitate la nivel guvernamental.

"Cred că premierul trebuie lăsat să-și ducă mandatul la bun sfârșit. România are nevoie de stabilitate, mai ales în contextul regional complicat în care ne aflăm."

Critici la adresa "construcțiilor politice riscante"

În final, Alexandrin Moiseev avertizează asupra riscurilor pe care le-ar putea genera schimbările politice în acest moment.

"Nu voi gira, prin votul meu, construcții politice riscante care ar putea slăbi direcția pro-europeană a României sau ar putea crea vulnerabilități strategice. Responsabilitatea, echilibrul și stabilitatea trebuie să fie mai presus de orice joc politic", a punctat deputatul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vi s-a întâmplat să nu găsiţi motorină în benzinării?
Observator » Ştiri politice » Deputat afiliat PSD: Nu votez moţiunea, Bolojan e cel mai competent premier de după ‘89