Video Bărbat din Covasna, ucis de urs lângă ferma unde lucra. Problema urşilor ar putea ajunge pe masa CE
Urșii continuă să facă victime în țara noastră! În județul Covasna, un bărbat de 68 de ani a fost găsit fără viață în apropierea pădurii, chiar lângă ferma de animale la care lucra. Primele bănuieli ale anchetatorilor ar fi că acesta a fost atacat de un urs. Prezenţa sălbăticiunilor a devenit o adevărată problemă naţională care va ajunge se pare şi pe "masa" Comisiei Europene. Autorităţile cer schimbarea legislaţiei şi scoaterea ursului brun de pe lista speciilor strict protejate.
Bărbatul era de negăsit încă de joi seară. Un coleg de muncă a încercat să-l contacteze de mai multe ori, în zadar însă. Panicat că nu a reuşit să dea de colegul său, ieri dimineaţă a mers la fermă să îl caute. I-a găsit hainele şi obiectele la marginea pădurii şi a alertat imediat autorităţile. După o căutare de câteva ore, poliţiştii au găsit cadavrul bărbatului care prezenta multiple răni, iar primele bănuieli ale anchetatorilor ar fi că acesta a fost atacat de un urs.
E o altă tragedie pe lista care se tot măreşte.
România cere schimbarea regimului de protecţie a ursului brun
Iar după toate acestea, România vrea acum să ceară Comisiei Europene schimbarea regimului de protecție a ursului brun.
"Pentru acest demers o să avem sprijinul mai multor state membre. Săptămâna viitoare vom finaliza lista statelor membre care vin în sprijinul nostru și vor semna și ele această adresă", a declarat Tanczos Barna, ministrul interimar al Agriculturii.
Măsura a reaprins însă controversa.
"Comisia Europeană a alocat fonduri pentru rezolvarea acestei probleme - adică prevenţie, ceea ce nu s-a făcut deloc în România. Şi cei care se duc să ceară acum acest lucru vor trebui să explice ce au făcut", a explicat Cristina Lapis, Asociaţia "Milioane de Prieteni"
"Este o idee foarte bună pentru că în acest moment noi acţionăm în special pompieristic. În fiecare an trecem prin acelaşi proces de aprobare a modului în care facem management pentru populaţia de urşi din România", a subliniat Ovidiu Popescu, specialist carnivore mari.
Localnicii spun că urşii fac tot mai des ravagii
"Gândiţi-vă că pe partea aceasta avem 5 urşi cerşetori şi pe partea cu Argeşul sunt undeva la peste 30 de urşi", a spus un localnic.
"Ei înmulţindu-se fac ravagii, deci accidentele sunt din ce în ce mai dese. Să nu mai vorbim că în alte sate fac ravagii la ferme", a adăugat altă persoană.
Până când se va ajunge la o soluţie concretă, urşii continuă să "facă legea" prin oraşe. Cel mai recent exemplu a avut loc în Buşteni, unde o familie s-a trezit cu ursoaica şi puiul în casă.
Chiar dacă jandarmii montani i-au îndepărtat, sălbăticiunile s-au reîntors la câteva ore. Aşa că autorităţile au luat decizia de a îi împuşca. În România trăiesc aproape 13.000 de de urși.
