Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Război TOTAL în PSD. Sorin Grindeanu a mers la Timişoara pentru a obţine sprijin. Liviu Dragnea pregăteşte un război-fulger

E război total în PSD. Sorin Grindeanu a atacat astăzi pe frontul de vest. Premierul a mers acasă, la Timişoara, să-şi arate puterea în faţa sutelor de oameni strânşi să-l susţină. "Nu poate să mă excludă din partid, de câte ori mă voi înscrie eu", a strigat în baia de mulţime. Asta în timp ce Liviu Dragnea pregăteşte un război fulger.

de Redactia Observator

la 18.06.2017 , 03:28

E război total în PSD. Sorin Grindeanu a atacat astăzi pe frontul de vest. Premierul a mers acasă, la Timişoara, să-şi arate puterea în faţa sutelor de oameni strânşi să-l susţină. "Nu poate să mă excludă din partid, de câte ori mă voi înscrie eu", a strigat în baia de mulţime. Asta în timp ce Liviu Dragnea pregăteşte un război fulger.

Întors acasă, la Timişoara, premierul Sorin Grindeanu, a fost primit ca un erou de membrii organizaţiilor PSD veniţi din două judeţe. Printre ei s-a numărat şi tatăl primului ministru.

Deşi vizibil emoţionat de primire, Sorin Grindeanu a continuat războiul deschis pe toate fronturile cu Liviu Dragnea.

Vezi și

Nici excludera din PSD nu l-a intimidat pe Grindeanu. Mai ales că la organizaţia din Timişoara nu au ajuns actele de demitere.

În ajunul citirii moţiunii care-i poate decide viitorul, Grindeanu l-a provocat pe Liviu Dragnea.

"Să fie bărbat pol și să nu fugă, să nu stea închis, să vină să se consulte cu oamenii, să vadă pulsul partidului. Asta e dorinţa mea și a colegilor", a declarat premierul.

Deşi în acest sfârşit de săptămână trebuia să participe la o nuntă, premierul şi-a schimbat programul.

După vizita la organizaţia Timiş, trebuie să se întoarcă la Bucureşti. La palatul Victoria este aşteptat de noul secretar general al Guvernului, Victor Ponta.

Decizia de a se alătura cabinetului considerat ilegitim de conducerea PSD l-a pus şi el pe lista neagră a partidului.

Deşi în Guvern lucrează alături doar de Sorin Grindeanu şi singurul ministru care nu a demisionat, Augustin Jianu, Victor Ponta a semnat deja demisiile a doi miniştri şi apropiaţi ai lui Liviu Dragnea. Carmen Dan şi Sevil Shaiddeh. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Război TOTAL în PSD. Sorin Grindeanu a mers la Timişoara pentru a obţine sprijin. Liviu Dragnea pregăteşte un război-fulger