Observator » Ştiri politice » Eugen Tomac, hotărât să ajungă la votul din Parlament: Nu văd niciun motiv să renunţ. Mesajul pentru partide

Eugen Tomac, hotărât să ajungă la votul din Parlament: Nu văd niciun motiv să renunţ. Mesajul pentru partide

Eugen Tomac, hotărât să ajungă la votul din Parlament: Nu văd niciun motiv să renunţ. Mesajul pentru partide
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 10.06.2026, 16:17 | Modificat la 10.06.2026, 16:17

Premierul desemnat Eugen Tomac a afirmat miercuri că este hotărât să solicite votul de încredere al Parlamentului, precizând că nu vede niciun motiv pentru a renunţa la acest demers. El a adăugat că îi va prezenta preşedintelui concluziile discuţiilor purtate cu partidele, potrivit News.ro.

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat la Parlament, după o nouă discuţie cu parlamentari ai minorităţilor naţionale, că după ce va încheia toate discuţiile pe care le are în aceste zile, îi va prezenta preşedintelui Nicuşor Dan concluziile cu privire la modul cum priveşte calendarul pe care crede că trebuie să-l avem în următoarea perioadă.

"Sunt încrezător, sunt deschis, sunt extrem de hotărât să merg pe această linie pe care mi-am asumat-o, pentru că este responsabilitatea mea să încerc să conving toate partidele politice că este momentul să facem un pas înainte pentru România", a menţionat Tomac.

Premierul desemnat a mai spus că pentru toate ministerele are propuneri. "Urmează astăzi să finalizez lista. (..) Ceea ce ştiu eu sigur este că în momentul de faţă discut cu toate formaţiunile politice pro-europene din Parlamentul României, pentru a găsi o soluţie şi a ieşi din acest blocaj. Evident că mi-aş dori să beneficiez de o susţinere solidă din partea tuturor partidelor care împărtăşesc aceeaşi viziune cu mine", a arătat Eugen Tomac.

Articolul continuă după reclamă

"Nu văd niciun motiv pentru care să nu cer un vot de încredere Parlamentului. Deci, sunt un om care îşi doreşte să găsească împreună cu partidele politice o soluţie pentru a debloca situaţia prin care trece ţara. Am oferit toată buna mea credinţă, disponibilitatea şi responsabilitatea de a acţiona în interesul statului român şi evident în acord cu partidele", a concluzionat Tomac.