Antena Meniu Search
x

Klaus Iohannis: Vom continua eforturile noastre pentru a asigura răspunsul NATO la orice ameninţare posibilă

Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo, au vizitat miercuri Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Șeful statului a declarat, în contextul războiului din Ucraina, că "NATO a sporit măsurile de pregătire a forțelor militare aliate și de consolidare a posturii aliate pe Flancul Estic".

de Redactia Observator

la 13.04.2022, 14:15

Vezi și

"Prin eforturi comune, contribuim la securitatea spațiului aliat, asigurăm pacea și liniștea cetățenilor noștri. Faptul că ne aflăm împreună în această bază militară reprezintă o dovadă în plus a unității, coeziunii și solidarității care există la nivelul NATO. Salut prezența astăzi, aici, a domnului Prim-ministru De Croo, cu care ieri am avut consultări politice foarte bune.

Încă din anul 2014, ca urmare a anexării ilegale a Peninsulei Crimeea de către Federația Rusă, NATO a început un proces complex de adaptare. Am fost conștienți că ne confruntăm cu un mediu de securitate marcat de noi riscuri și amenințări și de conduita tot mai agresivă a Federației Ruse în plan regional. Astfel, a apărut postura de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic", a declarat șeful statului.

Președintele Iohannis a condamnat "agresiunea brutală declanșată de Rusia în Ucraina", subliniind că situația geopolitică a "afectat fundamental securitatea regională". 

"Agresiunea brutală declanșată de Federația Rusă împotriva Ucrainei a afectat însă fundamental securitatea regională, europeană, euroatlantică și are proiecții negative la nivel global – pe mai multe paliere chiar.

Pe acelaşi subiect

Ajutoare umanitare pentru Ucraina și sprijin pentru refugiați

De aceea, pentru sprijinirea Ucrainei, greu încercată de această agresiune, NATO și Uniunea Europeană au luat măsuri concrete și consistente. România a acționat, la rândul său, rapid și eficient, atât la nivel guvernamental, cât și la nivelul societății civile.

Am trimis ajutoare umanitare Ucrainei și am primit pe teritoriul nostru toți refugiații care s-au îndreptat către noi, oferindu-le sprijin, cazare și asistență medicală. În plus, am pus în funcțiune pe teritoriul țării noastre un hub logistic care asigură colectarea și transportul donațiilor umanitare internaționale către Ucraina".

Dincolo de aspectele umanitare, este evident că mediul de securitate internațional a suferit modificări radicale, spune președintele Iohannis. "În consecință, a trebuit să luăm măsuri corespunzătoare de răspuns, strict defensive, menite însă să nu ducă la escaladare. Astfel, NATO a sporit măsurile de pregătire a forțelor militare aliate și de consolidare a posturii aliate pe Flancul Estic".

Mesajul președintelui Iohannis pentru militarii români și belgieni

"Dragi militari - români și cei din alte state membre NATO, vă aflați aici umăr lângă umăr și sunteți astăzi expresia concretă a hotărârii noastre de a întări în continuare descurajarea și apărarea aliate în regiunea Mării Negre.

Mulțumesc, domnule Prim-ministru De Croo, pentru contribuția militarilor belgieni aflați pe teritoriul României!

Vom continua eforturile noastre pentru a asigura răspunsul prompt, hotărât și robust al Alianței Nord-Atlantice la orice provocare sau amenințare posibilă. După cum am decis la recentul Summit de la Bruxelles, vom accelera transformarea Alianței pentru a consolida postura de descurajare și apărare a NATO pe termen lung, în special pe Flancul Estic și la Marea Neagră.

Acționăm pentru operaționalizarea cât mai rapidă a celor patru noi Grupuri de Luptă, dintre care unul va fi în România. Acesta va contribui, alături de celelalte structuri aliate, la întărirea securității pe întregul Flanc Estic, în mod coerent și unitar, fiind un prim pas spre echilibrarea prezenței aliate pe Flanc.

Dragi militari aliați, prezența dumneavoastră în România are, dincolo de componenta de securitate, și o dimensiune simbolică.

Împreună cu colegii voștri, militarii români, protejați și apărați valorile euroatlantice care definesc în mod esențial societățile noastre: democrația, drepturile omului, statul de drept și dreptul fiecărui popor de a-și decide propria soartă.

Numai împreună putem asigura securitatea și bunăstarea cetățenilor noștri. Vă doresc succes în activitățile de pregătire pe care le veți întreprinde, precum și în misiunile în care veți fi angajați!

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Stiri politice » Klaus Iohannis: Vom continua eforturile noastre pentru a asigura răspunsul NATO la orice ameninţare posibilă