Observator » Ştiri politice » Nicușor Dan anunță ce vrea să obțină de la summitul UE. Ce a discutat cu Bolojan la Bruxelles

Nicușor Dan anunță ce vrea să obțină de la summitul UE. Ce a discutat cu Bolojan la Bruxelles

Nicușor Dan anunță ce vrea să obțină de la summitul UE. Ce a discutat cu Bolojan la Bruxelles Preşedintele Nicușor Dan, la summitul de la Bruxelles - Observator
Editor Bianca Iacob | Timp citire: 3 minute
Publicat la 15.10.2026, 13:33 | Modificat la 15.10.2026, 13:56

Președintele Nicușor Dan a declarat, înaintea Consiliului European de la Bruxelles, că țara noastră este interesată ca situația atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră să fie inclusă în concluziile summitului UE și să existe un sprijin pentru centrul de securitate civilă pe care vrem să-l construim cu Bulgaria. Legat de situația politică din țară, Nicușor Dan a confirmat că a discutat ieri, la Bruxelles, cu premierul interimar Ilie Bolojan şi a spus că ne îndreptăm către formarea unui guvern.

Preşedintele Nicuşor Dan a confirmat că a avut dimineaţă o scurtă discuţie despre situaţia de securitate de la Marea Neagră cu premierul bulgar şi împreună cu acesta vor avea o întâlnire cu secretarul general NATO în după amiaza acestei zile.

"Două subiecte importante la Consiliul European: bugetul și, după cum știți, coordonăm grupul Prietenii Coeziunii. Ne-am coordonat, ne dorim ca bugetul să fie rezonabil de mare. Pe pilonul de competitivitate - firmele să se poată dezvolta. Discuțiile vor fi diseară. Și tot diseară se discută despre extindere. Ne interesează Moldova, să se deschidă clusterele 4 și 5.

Mâine va fi o discuție generală despre Ucraina. Aici ne interesează foarte mult ca preocupările noastre legate de Marea Neagră să fie incluse în concluziile dezbaterii şi mai departe să existe un sprijin al Uniunii pentru acel centru de securitate civilă pe care vrem să-l construim împreună cu Bulgaria.

Articolul continuă după reclamă

Am vorbit cu premierul bulgar și, împreună cu el, mergem la Rutte ca să vedem cum ne putem coordona mai bine pentru a răspunde mai bine incidentelor de securitate", a declarat Nicuşor Dan.

Este un atac direct și deliberat la adresa suveranității României? Vom invoca articolul 4?

"Pentru că au trecut relativ puține ore și vrem să avem toate datele despre exact ce s-a întâmplat, dar evident că o să existe o reacție. O să existe o reacție a statului român", a mai transmis şeful statului. 

Este Rusia în spatele atacurilor?

"Deci nu o să dureze mult până când o să venim cu chestiuni definitive. Nu vreau să avansez acum foarte multe lucruri.

Pe acelaşi subiect

Discuția despre securitate este mâine. România este menționată în concluzii, posibil să apară o ușoară îmbunătățire.

Este vorba despre necesitatea unor echipamente suplimentare și despre funcționarea centrului de securitate civilă.

În cadrul NATO, este mai mult o chestiune operațională. Când am avut incidentul cu dronele pe Dunăre, ne-am dus la NATO și la aliați și am spus că avem nevoie de echipamente. Acum avem nevoie de aceste echipamente. Vrem o prezență aliată mai mare.

Depinde mai puțin de afilierea mea la o familie politică. Depinde de coalizarea pe idei. Faptul că 17 state s-au coalizat și că Italia și România coordonează este foarte bun pentru România", a mai precizat preşedintele.

Ce a discutat cu Ilie Bolojan 

"Cu domnul Bolojan a fost o întâlnire la 23:00 seara absolut cordială, relaxată și în care subiectele au fost atinse, dar nu negociate, tranzacționate. Eu cred că demersurile partidelor sunt extrem de serioase. Adică e prima oară când vorbim de acorduri politice cu primul ministru desemnat. Deci eu cred că ne îndreptăm către formarea unui grup, către votarea de către Parlament a unui guvern. Cred că suntem într-o fază foarte avansată de formarea guvernului" a încheiat Nicuşor Dan.