Nicușor Dan și premierul bulgar se întâlnesc cu şeful NATO ca să discute atacurile cu drone din Marea Neagră
Președintele Nicușor Dan și premierul bulgar, Rumen Radev, se vor întâlni astăzi, la Bruxelles, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la reședința acestuia, pentru a discuta despre atacurile cu drone din Marea Neagră.
Președintele Nicușor Dan și premierul bulgar, Rumen Radev, se întâlnesc azi de la 14:30 cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru discuții privind securitatea de la Marea Neagră.
În cursul dimineții, șeful statului s-a întâlnit separat cu premierul bulgar pentru a vorbi despre valul de atacuri cu drone asupra navelor comerciale în sau în apropierea apelor teritoriale ale României și Bulgariei.
Premierul bulgar a anunțat o inițiativă comună cu România și Turcia pentru oprirea atacurilor asupra navelor comerciale
La sosirea la summitul UE de la Bruxelles, Rumen Radev a cerut un moratoriu asupra atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră. El a spus că speră ca liderii europeni să susțină propunerea Bulgariei și să includă în concluziile summitului un apel la oprirea acestor atacuri.
A mai spus că trebuie clarificat și modul de organizare a unei eventuale structuri de comandă NATO pentru Marea Neagră. Inclusiv dacă aceasta ar fi permanentă sau prin rotație.
Valul recent de atacuri a ridicat semne de îngrijorare privind deteriorarea situației de securitate din Marea Neagră
Amintim că, în această dimineață, o altă navă a fost lovită în apropiere de Sulina. În jurul orei 7:00, nava comercială Wine Trader, un transportor de produse chimice aflat sub pavilion San Marino, a transmis o alertă de urgență, semnalând izbucnirea unui incendiu la nivelul castelului navei.
Potrivit Agenției de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), la bordul ambarcațiunii se aflau 12 persoane. Șapte marinari sunt în continuare dați dispăruți, iar ceilalți cinci au fost salvați.
