Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici propuşi la Transporturi şi Dezvoltare Regională

Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici au fost propuşi, astăzi, să preia interimatul la Ministerul Transporturilor, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale.

de Redactia Observator

la 07.01.2019 , 13:54

Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici propuşi la Transporturi şi Dezvoltare Regională Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici propuşi la Transporturi şi Dezvoltare Regională - Hepta

Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici au fost propuşi, astăzi, să preia interimatul la Ministerul Transporturilor, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale.

Premierul Viorica Dăncilă a transmis astăzi preşedintelui Klaus Iohannis, propunerile de desemnare a miniştrilor interimari pentru portofoliile Transporturilor şi Dezvoltării Regionale.

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, este propus pentru asigurarea interimatului la ministerul Transporturilor, iar ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, este propus pentru preluarea interimatului la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Articolul continuă după reclamă

"Premierul Viorica Dăncilă a transmis astăzi preşedintelui României, Klaus Iohannis, propunerile de desemnare a miniştrilor interimari pentru portofoliile Transporturilor şi Dezvoltării Regionale, astfel încât să fie asigurată continuitatea activităţii în cele două domenii. Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, este propus pentru asigurarea interimatului la ministerul Transporturilor, iar ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, este propus pentru preluarea interimatului la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice", anunţă Guvernul.

Pe acelaşi subiect

”Am propus desemnarea miniştrilor interimari pentru a asigura continuitate în activitatea guvernamentală în toate domeniile, inclusiv la Transporturi şi Dezvoltare, portofolii cheie în derularea unor proiecte importante de investiţii. Este vital însă, având în vedere contextul actual, să găsim soluţii definitive privind numirile titularilor pentru cele două funcţii”, a subliniat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Guvernul menţionează că îşi înţelege pe deplin responsabilităţile guvernării şi cele ce decurg ca urmare a preluării Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene,  notează news.ro.

"Pentru punerea în aplicare a Programului de Guvernare este nevoie de implicarea deplină a tuturor membrilor Cabinetului, atât în cadrul şedinţelor de Guvern, cât şi în activitatea fiecărui ministru, în domeniul său de activitate, cu efecte concrete pentru români, precum plata salariilor şi asigurarea continuităţii activităţii. Totodată, este vital ca la prima reuniune a Guvernului României cu Colegiul Comisarilor europeni, care va avea loc în această săptămâna la Bucureşti, să participe titulari ai tuturor portofoliilor, cu atribuţii depline în exercitarea funcţiilor", arată Executivul.

Guvernul precizează că aşteaptă în continuare motivarea preşedintelui României cu privire la refuzul pentru propunerile înaintate anterior de numire a miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării, aşa cum prevede Constituţia României şi cum precizează deciziile Curţii Constituţionale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri politice » Rovana Plumb şi Eugen Teodorovici propuşi la Transporturi şi Dezvoltare Regională