Bilanț coronavirus în România, 22 august. Aproape 2.600 de noi cazuri de Covid și 10 decese, în ultimele 24 de ore
Aproape 2.600 de noi cazuri de Covid și 10 decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, a anunțat luni Ministerul Sănătății.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.599 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 534 mai multe față de ziua anterioară. 462 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 154 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.580, cu 165 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 253 persoane, cu 15 mai puțin față de ziua anterioară. Din cei 253 pacienți internați la ATI, 215 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 467 sunt minori, 461 fiind internați în secții, cu 43 mai mulți față de ziua anterioară, și 6 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Bilanțul deceselor Covid în România
Până luni, 66.500 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 10 decese (7 bărbați și 3 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 10 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 de ani, unul la categoria de vârstă 60-69 de ani, 3 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toți pacienții decedați prezentau comorbidități și 9 erau nevaccinați.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰