Video Un nou institut al inimii, la Târgu Mureş: Numărul intervenţiilor chirurgicale ar putea creşte semnificativ
Târgu Mureş va beneficia de un nou institut al inimii. Dacă în anul 2022 s-au făcut 1000 de operaţii pe cord deschis, în viitorul apropiat numărul intervenţiilor ar putea creşte. Peste 100 de milioane de euro au fost alocaţi pentru noul institut, care le va da o şansă la viaţă celor care suferă de boli cardiace.
În 2022, medicii Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş au reuşit să opereze peste 1000 de pacienţi cu boli de inimă.
Mariana Ciorbă, manager IUBCvT Târgu Mureş: La nivelul institutului de urgenţă pentru boli cardiovasculare şi transplant se derulează toate activităţile din cadrul programului naţional de sănătate pentru boli cardiovasculare.
Numărul intervenţiilor chirurgicale ar putea creşte semnificativ
Iar numărul intervenţiilor chirurgicale ar putea creşte semnificativ. "Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant" din Târgu Mureș va avea un nou centru, modern şi foarte bine dotat.
- De ce mulți oameni fac infarct de Sărbători. Factorii care contribuie la “furtuna perfectă”, de multe ori...
- Împreună pe ultimul drum! Un fost polițist din Bârlad a murit de supărare că nu îi poate lua mamei sale un...
- Au făcut infarct, au căzut pe scări sau s-au sinucis. Încă două nume pe lista oligarhilor ruși morți în...
- O asistentă eroină, care a donat 63 L de sânge, interzisă la donare. Decizia ar fi fost legată de o ceartă cu...
- Accident cu 4 răniţi la ieșirea din Târgu Mureș. Două maşini s-au ciocnit puternic, circulaţia e blocată
Horaţiu Suciu, IUBCvT Târgu Mureş: Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant şi Târgu Mureş are o activitate completă şi complexă 24 cu 7. Şi faptul că vom reuşi să transloc activitatea într-o unitate care într-adevăr să arate ca un spital din secolul 21, va fi o creştere substanţială a numărului de intervenţii.
Mara Trogănel, prefect Târgu Mureş: Noul institut al inimii este cel mai serios proiect şi cel mai important proiect de judeţ de după Revoluţie.
Medicii speră ca odată cu deschiderea noului institut să crească şi numărul de donatori, care în ultimii ani a scăzut semnificativ.
Pitea Oana, coordonator regional de transplant pe regiunea Mureş: Este nevoie de acordul familiei în primul rând. Într-adevăr fiecare dintre noi ne putem înscrie într-un registru al donatorilor de organe. Acest lucru ajută familia să ia această decizie, deoarece membri familiei sunt cei care au ultimul cuvânt.
Peste 100 de milioane de euro au fost alocate pentru noul institut al inimii, care ar trebui să fie gata pe 30 aprilie 2026.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰